Copilul tău stă cu orele în fața calculatorului sau se mută de pe un fotoliu pe altul, cu telefonul mobil în mână. Iar dacă aleargă puțin sau urcă scările, gâfâie mai tare ca tine. Te întrebi atunci panicată, cum să-l determini să facă mai multă mișcare? Iată câteva soluții care te vor ajuta. Important este, însă, să-l lași pe el să-și aleagă ce-i place cel mai mult.
Fotbalul, pretextul de a ieși din casă
Fotbalul este un sport colectiv care-i permite copilului tău să debuteze în activitățile sportive, fără să fie neapărat în formă. O ieșire în week-end cu prietenii, în cel mai apropiat parc ar fi o ocazie bună să încerce un meci amical, fără mize mari. După meci, întreabă-l curioasă cum a fost și felicită-l pentru "schemele" pe care ți le arată. În afară de faptul că nu se va mai simți obosit tot timpul, meciurile de fotbal îi vor dezvolta masa musculară, îi vor oxigena creierul și-l vor ajuta să socializeze mult mai bine decât rețelele de pe internet.
Baschetul, bun pentru cei înalți
Băiatul tău s-a înălțat și pare un păianjen uriaș când te uiți la el. Chiar dacă ție-ți vine greu să crezi asta, baschetul e o bună soluție pentru băiatul tău adolescent. Îi întărește oasele, îi dezvoltă musculatura și îi ține sub control greutatea. Dacă are o greutate peste limită, cu atât mai bine e să-l îndrumi spre un asemenea sport.
Dansul, preferatul fetelor
Dansul modern este o alegere foarte bună pentru adolescente, mai ales că acum sunt multe centre unde poți să te înscrii fără să ți se ceară niciun fel de experiență în acest sens. Un astfel de sport îi corectează poziția coloanei vertebrale, îi tonifiază mușchii și îi dă suplețe și grație în gesturi. După câteva luni, fiica ta va fi mândră de sine când se va uita în oglindă.
(sursa:www.clicksanatate.ro)