Cea mai bună terapie cu nămol se face la Techirghiol

1853
Mii de turiști au ales, în această vară, să facă terapie cu nămol în cea mai modernă bază de trata-ment fizio-terapeutic de pe litoralul românesc. Mulți oameni bolnavi au venit cu bilete de tratament la Sanatoriul de la Techirghiol, dar au existat și persoane care au dorit să prevină apariția anumitor boli, astfel că s-au tratat pe cont propriu la Băile Reci de la Techirghiol. La Sanatoriul de la Techirghiol se asigură tratamentul balneofizic al pacienților internați în cele trei secții. Baza de tratament poate realiza peste 2500 de proceduri zilnic. Prin factorii naturali de cură oferiți, cum ar fi climatul și apa cloruro-sodică concentrată a lacului Techirghiol, dar și nămolul sapro-pelic, afecțiunile reumatismale și nu numai beneficiază de un trata-ment complex cu efecte pozitive.
De partea cealaltă, cei care nu au venit cu bilet de tratament pe litoral s-au cazat la particulari și au mers la Băile Reci de la Techirghiol.
Legenda Lacului Techirghiol spune că primul om care a descoperit proprietățile nămolului a fost Techir, un bătrân bolnav care, simțind că i se apropie sfârșitul, s-a dus să-și viziteze un vechi prieten, Hogea. Techir călărea un măgar, iar undeva pe drumul de întoarcere spre casă, animalul a rătăcit drumul, ducându-l pe bolnav pe malul lacului. Techir s-a îmbăiat apoi în apa sărată și s-a vindecat. El s-a stabilit pe malul lacului, unde a construit o casă pentru bolnavi. De atunci lacul sărat îi poartă numele. Ghiolul lui Techir a devenit repede cunoscut pentru calitățile balneare. Primele atestări scrise privind utilizarea nămolului în scopuri curative aparțin armatei otomane, ai cărei comandanți obișnuiau să facă, la începutul anilor 1800, împachetări cu nămol ori de câte ori aveau ocazia să poposească în Dobrogea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Septembrie 2009
Stire din Diverse : Vacanță la mare cu bani puțini
Vineri, 28 August 2009
Stire din Diverse : Se ieftinește litoralul românesc
Pagina a fost generata in 0.3175 secunde