Oare câte greșeli facem de-a lungul vieții și pe câte dintre ele le vom regreta la bătrânețe? Karl Pillemer, de la Universitatea Cornell, a învățat câteva lecții de preț în urma unui studiu realizat pe 1500 de oameni cu vârste peste 70 de ani.
Fă ceea ce îți place
Deși mulți participanți au trăit în vremuri grele din punct de vedere eco-nomic, ei nu sfătuiesc oamenii să își caute slujbe bine plătite ci le spun să "facă ceea ce le place". "Pe baza aces-tei conștientizări acute a vieții scurte, toată lumea a fost de acord că trebuie să găsești o slujbă pe care să o iubești. Serviciul trebuie să fie ales pentru valorile lui intrinseci, pentru că viața este prea scurtă pentru a-ți pierde chiar și câțiva ani făcând ceva ce nu îți place".
Tratează-ți corpul ca și cum vei avea nevoie de el 100 de ani
Beneficiind de tehnologia modernă, dar neadoptând un stil de viață sănătos, nu înseamnă că mori mai repede, ci că reduci calitatea vieții la bătrânețe. În loc să ofere sfaturi precum "mănân-că-ți legumele", "nu fuma" sau "dormi devreme", participanții la studiu au explicat că "este bine să îți tratezi corpul de parcă vei avea nevoie de el 100 de ani". Vârstnicii, înțeleg că, în contextul actual când tehnologia medicală este avansată - oamenii care au un stil de viață nesănătos, "se condamnă singuri la 20, 30 sau chiar 40 de ani de boli cronice".
Cel mai mare regret al vieții este acela că ți-ai făcut griji degeaba
Atunci când au fost întrebați care este cel mai mare regret al vieții lor, subiecții nu au vorbit nici despre afaceri, nici despre dependențe. În schimb aproape toți au declarat că "și-ar fi dorit să nu fi petrecut atât de mult timp făcându-și griji".
Rămâi fericit chiar și în timpuri grele
O altă lecție dată de subiecții longevivi a privit responsabilitatea omului de a fi fericit. Tinerii sunt fericiți condiționat, însă experiența de viață a acestor oamenii i-a învățat că este mult mai bine să încercăm să fim fericiți indiferent de cum merg lucrurile.
(Sursa: www.bussinessinsider.com)