Cenzura pe internet a fost consolidată în China înainte de ceremoniile de astăzi

167
< 1 min citire
Zeci de mii de site-uri au fost blocate de autoritățile chineze, înainte de împlinirea, astăzi, a 60 de ani de la înființarea Chinei comuniste, a anunțat Reporters sans frontières (RSF), relatează AFP. Autoritățile chineze vizează în special rețelele VPN (virtual private network) și celelalte mijloace folosite de persoane care locuiesc în China, inclusiv jurnaliști străini, pentru a ocoli cenzura de pe internet, afirmă ONG-ul cu sediul la Paris.
Potrivit RSF, "paranoia în materie de securitate a Guvernului" se transformă într-un "coșmar pentru utilizatorii de internet și pentru jurnaliști".
ONG-ul afirmă că zeci de mii de adrese web sunt inacce-sibile în aceste zile și că este blocat și accesul la platforme de socializare precum Face book sau Twitter sau la unele blo-guri.
"Marele zid electronic nu a fost niciodată atât de consolidat ca acum, când se apropie aniversarea din 1 oc-tombrie, ceea ce dovedește că Guvernul chinez nu este atât de sigur de bilanțul său", sublinia organizația într-un comunicat dat publicității la Washington în urmă cu două zile.
RSF a precizat că sunt vizate în special site-urile care au legături cu minoritățile etnice din Xinjiang și Mongolia inferioară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0267 secunde