Copiii concepuți vara au rezultate mai proaste la școală

355
< 1 min citire
Potrivit unui studiu prezentat la conferința anuală a Societățiii Academice Pediatrice din SUA, copiii concepuți vara au rezultate mai proaste la școală. Motivul pe care l-au invocat: creierul fetal este expus la pesticidele utilizate în agricultură și în locuințele oamenilor.
Creierul fătului începe să se dezvolte imediat după concepție. Pesticidele și nitrații pe care îi utilizăm pentru fertilizarea plantelor au o concentrație maximă în timpul verii. Expunerea la pesticide și nitrați poate altera mediul în care trăiește femeia însărcinată și, implicit, dezvoltarea fătului. Studiul, efectuat asupra 1,5 milioane de copii, a indicat faptul că aceia care au fost concepuți în timpul verii sunt mai puțin inteligenți decât ceilalți. Cercetătorii au monitorizat, în același timp, nivelurile de pesticide și fertilizatori utilizați în timpul anului.
În urma studiului, specialiștii au remarcat faptul că acei copii concepuți în timpul verii au tendința de a face mai multe greșeli la matematică și limba engleză.
Studii similare au indicat faptul că în zonele cu expunere mare la pesticide există un număr mai mare de copii născuți prematur.
De asemenea, se știe deja că femeile însărcinate pot dezvolta tulburări ale tiroidei din cauza pesticidelor, boli care pot afecta inteligența viitorului copil.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0675 secunde