Țânțarii, coșmarul copiilor

539
< 1 min citire
Valul de căldură și ploi favorizează apariția insectelor, în special a țânțarilor. Pentru unii, înțepăturile de țânțar nu au niciun efect, iar pentru alții sunt periculoase.
Copiii sunt foarte afectați de înțepăturile acestor insecte. Micuții au pielea subțire, vasele sangvine superficiale și somnul adânc, de aceea ei sunt ținta ideală pentru țânțari.
Zona înțepată se umflă, se înroșește, prezintă mâncărime. În cazuri extreme, puștii pot face alergii sau șoc anafilactic.
În caz de înțepătură, copilul se scarpină mai mult decât un adult, cauzându-și mici răni care favorizează infectarea cu bacteriile aflate în mod normal pe piele.
Pe piață există fie pastile pentru țânțari, fie spray-uri speciale pe care le puteți pulveriza pe pielea copilului. Au apărut și aparate de țânțari, special create pentru bebe, care funcționează pe bază de ultrasunete.
Mixtura mentolată este ideală și se aplică în zona unde copilul a fost mușcat de țânțari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0263 secunde