Cosmeticele organice NVEY ECO permit tenului tău să fie în vacanță

1508
Cosmeticele organice NVEY ECO permit tenului tău să fie în vacanță - 17e908cb6d40c4be32bf057efe0346c7.jpg
Constănțenii și turiștii care vin pe litoral au posibilitatea să folosească produse cosmetice organice NVEY ECO, pe care le găsesc în magazinul Douglas din City Park Mall. Pentru o gamă organică, paleta de produse cosmetice este bogată: farduri sidefate și mate, mascara, fond de ten compact sau lichid, calmant și hidratant, ruj, gloss, pudră de față, blush, anticearcăn.

Gama de produse NVEY ECO este singura marcă de make-up de lux certificată organic din lume și combină formule unice de ingrediente din uleiuri de ricin, de jojoba, de portocale, de cocos, minerale, vitaminele A, B, C, E. "Un produs cosmetic, ca să fie certificat organic, trebuie să aibă minim 95% ingrediente naturale, controlabile, nemodificate genetic, crescute fără îngrășăminte chimice", a explicat Monica Roșu, director general Rangali, importatorul gamei NVEY ECO.
Este cunoscut că 60% din ingredientele pe care le aplicăm pe piele intră în orga-nism, de aceea este foarte important să folosim produse cosmetice organice. "Produsele NVEY ECO permit cu adevărat tenului să fie în vacanță. Lumea de aici este interesată de sănătatea pielii la fel de mult ca și în altă parte", a punctat Monica Roșu.
Lansarea produselor organice a avut loc ieri în magazinul Douglas, prilej cu care doamnele și domnișoarele care au participat la eveniment au beneficiat de un machiaj profesionist cu produse cosmetice organice.
Make-up artistul NVEY ECO, Alina Ștefan, ne-a invitat la o ședință de machiaj și ne-a prezentat paleta de produse organice. "Fondul de ten este compact sau pudră, hidratant sau calmant, care nu închide porii și lasă tenul să respire. Fondurile de ten conțin castravete, gălbenele, uleiuri naturale, vitamine. Avem 26 de farduri de pleoape, satinate sau mate, care conțin vitaminele A, C și E și se întind foarte bine pentru că sunt cremoase. Rimelul este pe bază de păpădie, coada calului și vitamina B5", a explicat make-up artistul. Rujurile și gloss-urile sunt pe bază de ulei de ricin, ceară de albine și vitamina E. "Mai avem și un plumper pe bază de scorțișoară, mentă și kiwi și un exfoliant de buze fin", adaugă Alina.
Prețurile sunt medii: mascara 68 lei, fond de ten 113 lei, ruj 78 lei, gloss 73 lei, fard de ochi 70 lei.
Cei care doresc să încerce produsele de lux organice NVEY ECO pot veni în magazinul Douglas din City Park Mall, la standul amplasat în stânga, în spate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2782 secunde