Cristi Hrubaru, maestru de ceremonii la Festivalul moto din Mamaia

766
Cristi Hrubaru, maestru de ceremonii la Festivalul moto din Mamaia - cristihrubaru-1307729364.jpg
"Suntem mai mult decât o frăție de călăreți ai cailor de oțel, suntem O FAMILIE! Pe noi ne leagă nu numai dragostea pentru motociclete, ci și  anii și aventurile avute împreună. Totul a început în preajma anului 2000, a prins contur în 2003, iar de atunci, au fost călătorii, reuniuni, petreceri, au fost clipe de neuitat, dar și clipe grele, am trecut prin momente de cumpănă, dar am avut și mai multe momente memorabile. Am crescut împreună cu clubul, iar clubul a crescut odată cu noi. Un singur lucru a rămas neschimbat și ne-a făcut din ce în ce mai puternici: prietenia și res-pectul! Noi, Lupii-De-Mare motocicliști, suntem strâns legați unul de altul, pentru că ne unește ace-lași spirit, același stil și principii de viață".
Cu aceste frumoase cuvinte își descriu "haita" cei care, zilele acestea, se află pe litoral călare pe fioroasele lor motoare.
În Camping "Tabăra Turist" din stațiunea Mamaia, are loc marele eveniment Seawolves Bike Fest, aflat la cea de-a patra ediție. Din programul evenimentului fac parte concerte rock, concursurile pe mare și pe uscat, parada moto și multe alte surprize.
"Pregătim pentru voi aceleași standarde de distracție și confort, și poate chiar mai mult decât atât. Nu vor lipsi berea ieftină, concursurile pe mare și pe uscat, concertele rock pe o scenă adevărată de 50.0000 de wați, live folk-ul și cântările haiducești în jurul focului de tabără, paradă moto, late night show-ul sau artificiile", promit organizatorii.
După ce, vineri seară, au urcat pe scenă Magica, Symbolic (Bulgaria), Bucovina, Bucium, sâmbătă, 11 iunie, vor concerta Compact, Trooper, Old No 7 (tribut Dio), Incipient. Maestru de ceremonii este Cristi Hrubaru, redactor radio Rock FM și prietenul Cârcotașilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 11 Iunie 2011
Stire din Diverse : Cum scăpați de teroarea suzetei
Vineri, 10 Iunie 2011
Stire din Diverse : Amantă robot pentru directori
Pagina a fost generata in 1.7351 secunde