Într-o perioadă când piața auto se prăbușește și din ce în ce mai mulți producători sunt amenințați cu falimentul, modelele construite la uzina "Dacia" din Mioveni susțin vânzările concernului Renault - Nissan. La mijlocul lunii mai, în România, a fost produs automobilul Dacia Sandero cu numărul 100.000.
Cota de piața a producătorului auto Renault a fost de 6,7%, pe piața europeană, în primele patru luni ale anului, în scădere cu 0,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile. În schimb, cota de piața Dacia a urcat de la 1,1% în primele luni ale anului 2008, la 1,4% în prezent. Vânzările mărcii au urcat cu 6%, spre 65.000 de mașini.
Modelul Dacia Sandero are întâietate pe piața europeană. Italia, Franța și Germania conduc topurile vânzărilor Dacia. Fabrica de la Mioveni a anunțat o creștere a producției la 610 unități zilnice, pentru a putea ține pasul cererii din cele 38 țări unde este comercializat modelul.
În Germania, piață ce a crescut cu 19% datorită programului "Rabla", au fost vândute în luna aprilie 7.163 de modele Sandero, cu 10% mai mult decât în primele trei luni ale acestui an însumat, când au fost livrate și vândute "doar" 6.469 de astfel de modele. Rezultatele din aprilie au făcut ca modelul autohton să ocupe locul 12 în topul celor mai bine vândute mașini de pe piața germană. Și modelul Dacia Logan se află în top 50 al vânzările de automobile, cu peste 9.000 de unități vândute în perioada ianuarie - aprilie 2009.
În Europa de Vest, vânzările Dacia au crescut cu 52,7%, în primele patru luni, de la 32.641 în 2008, la 49.855 de mașini, în condițiile în care numărul total de automobile noi înmatriculate în această regiune a scăzut cu 15%. În aprilie, creșterea a fost de 138%, la 18.384 de autoturisme Dacia, de la 7.737.
Pe piața românească însă, Dacia a avut scăderi atât la capitolul vânzări, (- 52%), cât și la capitolul cota de piață, (- 0,8%), conform datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Astfel, au fost vândute 4.595 de mașini Dacia în aprilie 2009 și 12.365 de mașini ale mărcii autohtone în perioada ianuarie - aprilie 2009.
Expansiunea modelelor low-cost de la Dacia continuă, în încercarea de a opri prăbușirea vânzărilor de pe piața auto. Renault a lansat pe piața franceză modelul Logan cu motor de 1,2 litri, pe benzină, care dezvoltă 75 de cai putere și are un consum de 5,9 litri la suta de kilometri. Prețul modelului pornește de la 7.600 de euro.
Mai nou, în Africa de Sud, concernul Renault - Nissan a lansat un nou pick-up, Nissan NP200 sau mai exact Dacia Logan Pick-up cu fața constructorului japonez. Astfel, automobilul Nissan NP200 are două unități pe benzină de 1,6 litri și 90 de cai și 1,6 litri de 110 cai putere, exact ca modelul european Logan Pick-up. Mașina se va vinde în Africa de Sud cu un preț cuprins între 8.000 și 14.600 de euro, în funcție de echipare și motorizare.