Drumul spre vacanță. De la Marea Neagră la Marea Egee

Pentru turiștii care doresc să viziteze litoralul anatolian al Mării Egee, partea european a Turciei nu reprezintă decât o zonă de tranzit care se dorește a fi trecută cât mai iute pentru a prinde feribotul de Canakkale.

Plecând din Constanța cu mașina drumul cel mai scurt spre granița turcească pare a fi traseul Negru Vodă - Dobrici - Varna - Burgas - Malko Tarnovo, Bulgaria se străbate relativ ușor dacă nu ai "norocul", ca și la noi de altfel, să prinzi camioane pe drum. Vama dintre bulgari și turci e undeva în munți. Ca șofer trecerea de la o țară la alta se simte în calitatea șoselei și în viteza cu care te îndeamnă drumul să circuli. Pădurea de pini și stâncile tăiate pentru a face loc drumului să treacă dau o senzație deosebită mai ales că ești în coborâre și pare că nimic nu-ți stă în cale… În afara receptorului GPS. În Turcia datorită lucrărilor la liniile de comunicație terestră peisajul se schimbă de la un an la altul așa că, dacă ai un GPS de un an poți avea surprize.
Dar să revenim. Drumul de la Derekoy (vama turcească) până la primul oraș Kirklareli e o încântare. Numele orașului provine din perioada bizantină Saranta Ekklisiès (patruzeci de biserici) preluat de turci sub forma Kýrk Kilise și schimbat în 1924 în denumirea actuală. Ce e interesant este faptul că aici mai locuiesc circa 500 de vorbitori de megleno română - unul din dialectele limbii române. Proveniți din Grecia din localitatea Notia regiunea Moglena aceștia sunt singurii megleno-români convertiți în sec XIX la islam. După războiul greco-turc din 1919 - 1922, meglenii musulmani au fost expulzați din Grecia și colonizați în provincia Kirklareli. Orașul în genere nu are nimic spectaculos. Străbătându-l ai senzația unui oraș medieval oriental cu străduțe fără trotuare. Aici GPS-ul nostru s-a hotărât să ne schimbe traseul și să ne ducă prin Turcia rurală. Am străbătut o porțiune zdravănă de drum prin Thracia răsăriteană, sau Rumelia, traversând câmpuri întregi de culturi de floarea soarelui și porumb verzi și sănătoase, sau miriști aurii, într-o temperatură de 40-41 grade, pe drumuri înguste, câteodată și asfaltate. Am avut ocazia să vedem Turcia nefardată all-inclusive.
Satele turcești cu căsuțe mici fără fundație, foarte asemănătoare satelor tătărești din Dobrogea sunt, fără excepție dominate de câte o moschee. De obicei centrul satului e ocupat de bărbați în vârstă ce stau la umbra crâșmei sprijinindu-se în toiege însă nu în fața unei vodci, ci a unui ceai. Oamenii, relaxați, joacă table, cărți ori rummy sorbind din păhăruțe mici în formă de boboc de lalea. Laleaua a fost introdusă în Europa de sultanii otomani, care au adoptat-o ca pe un simbol al dinastiei lor. Partea practică a acestei forme este că poți ridica paharul, chiar plin cu ceai fierbinte, fără să te frigi, pentru că nu trebuie să strângi paharul, să nu-l scapi. După sorbirea licorii păhăruțele goale sunt lăsate peste tot: pe măsuțe în fața magazinelor, pe băncuțe, pe pervazuri sau chiar pe borduri.
După o porție sănătoasă de "safari turcesc" am reușit să interceptăm autostrada ("yolu", în turcește) spre Canakkale. Următorul oraș în calea noastră, Uzunkopru, atrage atenția datorită numelui (în traducere Podul Lung). Numele i se datorează sultanului Murad al II-lea, tatăl lui Mohamed, cuceritorul Constantinopolului, care în 1426 a hotărât construirea unui pod de piatră peste râul Ergene și mlaștina pe care o formează. Podul avea o importanță strategică fiind singura cale de acces spre Sofia și Belgrad care permitea de-plasarea trupelor otomane spre centrul Europei. Remarcabil este că podul renovat în 1963 e încă folosit. După Uzunkopru, drumul străbate o zonă de câmpie înaltă oferind privirii largi panorame. Orele se scurg inexorabil și monotonia câmpurilor se întrerupe brusc la apariția unor munți. Un panou ne anunță intrarea în provincia Canakkale deși drumul plin de serpentine prin mijlocul pădurii nu-ți dă vreo speranță că te apropii de țintă. Dar după ce lași munții ușor în spate, în față îți apare o dâră argintie care pe măsură ce te apropii de ea devine albastră ca turcoazul. E marea! Albastră ca o promisiune - Marea Egee. După o zi de mers cu mașina printre dealuri și peste munți, prin câmpii întinse, am ajuns iar pe malul mării.
Golful Saroz apare în toată splendoarea sa cu cele două insule care se ițesc din el, gogonate: Bozcada și Gokceada.
(va urma)