Frații se au ca șoarecele și pisica sau chiar mai rău. Ce faci?

În astfel de situații, părinții ar trebui să se convingă dacă motivul conflictelor îl constituie gelozia, alimentată și de comportamentul lor, ca părinți.

Accesele de furie par a fi semnul cel mai frecvent care arată că micuțul este gelos pe fratele lui. Potrivit psihologului Speranța Băcana, copilul țipă, se trântește pe jos, plânge neîncetat, este iritat. În astfel de momente, la rândul lui, și părintele simte că-și iese din fire, motiv pentru care, la rândul lui, ridică vocea și trece la pedepse. Reacționează așa întrucât el interpretează gelozia drept o mare obrăznicie. 

E vina superatenției?

În loc să-și eticheteze copilul ca fiind un mare obraznic sau răsfățat, părinții ar trebui să observe dacă manifestările agresive ale acestuia nu au legătură cu superatenția acordată frățiorului mai mic sau chiar altui membru din familie. Dacă se conving că este vorba despre gelozie, ar trebui să-i explice micuțului să este la fel de iubit ca și frățiorul mai mic. 

Instalarea tristeții

O altă formă de manifestare a geloziei este starea de apatie, de tristețe chiar. Dacă observați că micuțul se retrage, pe zi ce trece, într-o carapace, nu mai are aceeași poftă de mâncare, nu mai este vesel ca înainte, nu se mai implică în activitățile familiei, fără doar și poate, este măcinat de gelozie. Și în aceste situații, părinții trebuie să stea de vorbă cu cel mic, pentru a afla ce-l deranjează cu adevărat și pentru a-i conferi un sentiment de siguranță. 

Dezlănțuirea furiei

Dacă micuțul gelos nu este ajutat să-și stăpânească sentimentele, va deveni din ce în ce mai furios, chiar agresiv în relația cu surioara sau frățiorul mai mic, iar lucrurile se pot complica dacă părinții ignoră această realitate, considerând-o ca pe ceva normal. Mai exact, fratele gelos va trece la atac, îl va lovi, îl va mușca sau chiar va fi tentat să arunce cu tot felul de lucruri în cel față de care nutrește sentimente atât de puternice de gelozie. 

Ce-i de făcut

Dacă micuțul are vârsta la care se poate exprima verbal, atunci ar trebui ca părinții să fie extrem de atenți la ceea ce spune. Chiar dacă n-o să auziți din gurița lui expresii precum: "Sunt gelos pe fratele meu!", "Sunt gelos pe mami sau pe tati!", vorbele lui trebuie ascultate cu maximă atenție și descifrate. Mai mult ca sigur, îl veți auzi plângându-se că nu vrea ca mama să vorbească cu tati sau să mai muncească, sau că nu e corect ca bebelușul să primească o anumită jucărie și el nu. 

Atenție, chiar dacă au aflat ce stă la baza comportamentului furios al copilului gelos, dacă nu trec la măsuri, problema se va acutiza. De aceea, se impune schimbarea radicală a atitudinii părinților. Cel mic nu mai trebuie etichetat ("Ești un obraznic fără pereche!") sau amenințat ("Dacă nu te liniștești, te pun la colțul de rușine sau nu mai mergem la joacă în parc!") ori șantajat ("Uite ce rău mă simt din cauza obrăzniciilor tale…"). În schimb, trebuie discutat cu el și asigurat că nimeni nu-l va priva de dragostea părinților lui.

Apoi, oricât de ocupați ar fi cu treburile, părinții ar trebui să-și facă timp să se joace, în egală măsură, cu ambii copii sau să meargă cu amândoi la plimbare și să le acorde aceeași atenție amândurora. Dacă, în continuare, copilul gelos va fi agresiv, i se va explica pe înțelesul lui că orice faptă urâtă trebuie pedepsită într-un fel, iar primele pedepse ar putea fi privarea de jucăria preferată sau de timpul petrecut în fața computerului sau a tabletei. În niciun caz gelozia nu trebuie lăsată să se dezvolte, ar fi o imensă greșală.