Ghișeul.ro se extinde la nivelul administrației publice locale

461
Ghișeul.ro se extinde la nivelul administrației publice locale - 63db44691f9e40a103785a74c63543e6.jpg
Ministrul Comunicațiilor și
Societății Informați-
onale (MCSI), Gabriel Sandu, împreună cu președintele Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale (ASSI), Bogdan Mihăilescu, au decis ca prin instituțiile pe care le conduc să extindă activitatea sistemului de plată on-line ghiseul.ro la nivelul administrației publice locale, incluzând toate primăriile de sector ale municipiului București și primăriile din orașele reședință de județ, potrivit agora.ro.
De asemenea, s-a decis creș-terea accelerată a numărului de servicii publice electronice care vor integra mecanismul de plată ghiseul.ro. Astfel, prin acest sistem, gestionat de ASSI, disponibil la adresa www.ghiseul.ro, până la data de 1 octombrie a.c. se vor putea plăti, pe lângă impozitele pe venit ale persoanelor fizice, și amenzile de circulație la nivel național, precum și taxele și impozitele locale către primăriile de sector ale municipiului București și primăriile din orașele reședință de județ. Totodată se va introduce ca facilitate pentru persoanele juridice plata cu cardul.
MCSI și ASSI încurajează utilizarea serviciilor electronice pentru o economie de timp, resurse materiale și financiare. Conform statisticilor, numărul de utilizatori ai Ghișeului Virtual de Plăți este în creștere, fapt ce denotă un grad de încredere sporit al cetățenilor în utilizarea serviciilor publice elec-tronice.
În perioada 1 ianuarie - 15 iunie a.c., numărul total al tranzacțiilor desfășurate prin intermediul  Ghișeului Virtual de Plăți a fost de 1.923 (comparativ cu 744 tranzacții înregistrate în perioada similară a anului trecut), din care 721 de tranzacții au fost realizate pentru plata impozitelor de venit, iar 1.202 pentru plata amenzilor de circulație către Primăria Municipiului București. Pentru același interval, valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 554.386,57 LEI din care 426.087,3 LEI au reprezentat valoarea încasărilor pentru impozitele pe venit și 128.299,27 LEI valoarea pentru plata amenzilor de circulație.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 29 Iunie 2009
Stire din Diverse : Identitate fără frontiere
Pagina a fost generata in 4.6734 secunde