Impune-ți punctul de vedere în fața copilului fără a spune "NU"

261
Impune-ți punctul de vedere în fața copilului fără a spune
Nu e părinte în ziua de azi să nu se fi confruntat cu o criză de isterie a copilului în magazin, în parc sau în vizită, când i s-a spus un NU hotărât. Aceste situații sunt din ce în ce mai frecvente față de vre-murile când eram noi copii, pentru simplul motiv că atunci părinții noștri își petreceau mai mult timp cu noi decât stăm noi cu copiii noștri. Iar cei mici sunt suficient de șmecheri pentru a profita de pe urma faptului că suntem gata să suplinim lipsa noastră de acasă cu dulciuri în plus sau mai multe ore petrecute în fața televizorului/calculatorului etc.


Cu toate acestea, noi știm ce e mai bine pentru ei și trebuie să ne impunem punctul de vedere, chiar dacă pare foarte greu de realizat. Și pentru a preîntâmpina crizele de isterie este recomandat să se zică NU, fără să se rostească cuvântul cu pricina. Iată câteva sfaturi oferite de psihologii site-ului webMD.

1. Da, dar…

Această metodă este foarte des întâlnită în tehnicile de negociere. Dacă cel mic cere o bomboană, în loc să-i spui NU, îi spui mai bine "Da, dar după ce mănânci". Dacă ești la cumpărături și cel mic vrea ceva ce nu era pe lista de cum-părături, înlocuiește "NU se poate acum!" cu "Data viitoare când mai venim la cumpărături facem tot posibilul să luăm" etc.

2. Privire și voce ferme

Ai fost vreodată în parc și ai observat că unii părinți doar aruncă o privire copilului și acesta a înțeles mesajul? N-ar fi rău să exersezi și tu acea privire. La fel și vocea.

3. Oferă-i alternative

Nu umbla la priză / la televizor / la calculator! Nu deschide geamul! Nu rupe cartea! Nu scrie pe pereți! etc. De câte ori ai repetat aceste formule și încă nu reușești să înțelegi de ce nu te ascultă copilul. O explicație ar fi că nu are altceva mai bun de făcut. Este posibil să facă aceste lucruri tocmai pentru a-ți atrage atenția. Și atunci cel mai bine ar fi să-i oferi alternative. Mergeți în parc, jucați-vă împreună, orice activitate este benefică atât timp cât el se simte în centrul atenției.

4. Inaugurează ziua DA

Stabilește-ți măcar o zi pe lună în care termenul NU să nu existe. Să spui DA la orice îți cere copilul tău, iar el să fie întreaga zi centrul universului. În acest fel, el se va obiș-nui că nu e nevoie să facă lucruri "interzise" doar pentru a atrage aten-ția. (sursa:ww.sfatulparintilor.ro)


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 21 Februarie 2013
Stire din Diverse : Bărbații nu mai sunt romantici
Pagina a fost generata in 1.1454 secunde