Cei care se află în vacanță pe litoral și au ales să viziteze și orașul Constanța nu ar trebui să rateze o vizită la Muzeul Marinei Române care se află situat pe strada Traian. El poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 9,00-17,00. Biletul de intrare costă opt lei, dar elevii și studenții au reducere, astfel că trebuie să scoată din buzunar doar patru lei.
Muzeul Marinei Române s-a deschis la 3 august 1969, în fostul local al Școlii Navale, în imediata vecinătate a panoramei portuare și marine. Muzeul Marinei Române are un patrimoniu care îi conferă statutul de unicat național deoarece el prezintă istoria marinei militare și comerciale românești, de la simpla luntre cioplită în trunchi de copac, până la navele moderne de astăzi.
Aici puteți vedea obiecte tridimensionale-basoreliefuri, mulaje după documente epigrafice, monede și lucrări de grafică. De asemenea, pot fi văzute obiecte originale cu valoare istorică considerabilă cum ar fi: ancore, amfore, zeci de machete reproducând toate tipurile de nave existente în marina noastră militară și comercială, de la începuturile ei și până în zilele noastre, instrumente de navigație, documente și fotografii, armament alb și de foc, elice, lentile de faruri, drapele și pavilioane, tablouri, exponate de o deosebită valoare științifică și documentară.
Totodată, Muzeul Marinei Române este posesorul unui bogat și valoros fond de carte și fotografie, unor importante colecții de reviste ale marinei, lucrări de istoriografie, literatură, drept maritim și manuale de navigație, cărți de istorie generală și militară românești și stră-ine. Un exemplu îl constituie "harta coastei de vest a Mării Negre".