Forțați de împrejurări, au părăsit Dobrogea în 1940, pentru a se stabili în țara de origine a strămoșilor lor, Germania. Copiii de atunci sunt astăzi oameni în toată firea, la vârste înaintate, care și-au întemeiat familii pe plaiurile germane, dar care nu ezită ca ori de câte ori au ocazia să poposească și pe meleagurile natale românești. Deși mulți dintre ei au uitat limba română, sufletul lor a rămas, totuși, în Dobrogea.
Forumul Democrat German, filiala Constanța, este, vară de vară, gazdă fie și pentru câteva ore, pentru germanii plecați în 1940 în țara de origine a strămoșilor lor. Istoria s-a repetat și anul acesta și, la sfârșitul săptămânii trecute, la sediul comunității au poposit zece oaspeți din Germania, întâmpinați de câțiva membri și președintele comunității din Constanța, Walter Rastatter. Emoționați de revedere, gazdele și musafirii au petrecut aproximativ o oră împreună, timp în care au rememorat vremurile de odinioară, când germanii au contribuit la înființarea unor localități dobrogene, multe dintre acestea purtând și astăzi amprenta rigorii și ordinii nemțești.
"În curtea mea nici nu am pus piciorul"
Fiecare revenire pe meleagurile unde au văzut lumina zilei este încărcată de emoție pentru Gertrud Rüb Knopp. A plecat din România odată cu toți ceilalți confrați, în 1940. "Aveam 15 ani când am plecat din Cobadin, localitatea natală, și, deși m-am stabilit de atâția ani în Germania, inima mea este și astăzi, aici, în Dobrogea!", ni s-a destăinuit Gertrud Rüb Knopp. De data aceasta, vizita în comuna natală pe care a făcut-o la sfârșitul săptămânii trecute a întristat-o foarte tare. "Din păcate localitatea este astăzi foarte dărâmată. Am fost acolo și aproape mi-a stat inima când am văzut cum arată", povestește nemțoaica în vârstă de 85 de ani, care vine vară de vară în România și nu ocolește niciodată locurile unde a văzut lumina zilei. Dezamăgirea a fost și mai mare când și-a văzut fosta gospodărie… "În curtea mea nici nu am pus piciorul. Am văzut acolo doar un câine…", mai spune ea resemnată. Revederea cu vecinii, etnici turci, i-a readus cât de cât zâmbetul pe buze și bucuria de a-și fi revăzut și anul acesta satul natal.
Gertrud Rüb Knopp a făcut tot posibilul să păstreze legătura cu țara și să inspire aceleași sentimente și altor germani dobrogeni stabiliți în Germania. În acest sens, ea a înființat Asociația Germanilor Dobrogeni din Germania, organizație pe care a și condus-o până de curând și prin intermediul căreia a sprijinit atât moral, cât și material comunitatea germană din Dobrogea.
În prezent, asociația condusă de fosta fiică a Cobadinului a fuzionat cu Asociația germanilor basarabeni și asta ca urmare a numărului din ce în ce mai mic de membri.
Alt oaspete, o nouă poveste…
Daniel Roth este un alt german fost dobrogean stabilit acum în țara de origine. A părăsit și el împreună cu familia localitatea natală Ciucurova în 1940, odată cu toți ceilalți membri ai comunității germane din Dobrogea. A revenit pentru prima dată în România abia după 60 de ani și de atunci vine ori de câte ori are ocazia. Poposește, bineînțeles, de fiecare dată, și în Ciucurova. Până anul trecut, avea un motiv în plus să o facă și anume o bătrânică ce s-a stins însă din viață la 90 de ani și care era singura nemțoaică ce mai rămăsese în localitate și care vorbea foarte bine limba germană. O păstrează și astăzi în amintirile sale și vineri, de cum a pășit în incinta Forumului Democrat German, s-a oprit emoționat în dreptul unui tablou care o înfățișa pe bătrână.
Daniel Roth recunoaște că pentru a se păstra relațiile cu Germania este foarte important să se pună un accent mai mare pe învățarea limbii germane, mai ales în localitățile leagăn al civilizației germane în Dobrogea.
Mânați de amintiri, cei zece oaspeți au poposit săptămâna trecută în mai multe localități dobrogene care poartă amprenta culturii germane. Au ajuns în periplul lor până la Atmagea și s-au oprit în fiecare localitate pe unde odinioară au trăit strămoșii lor pentru a aprinde o lumânare la biserică sau la cimitir, cu speranța că indiferent de vremuri, germanii vor rămâne întotdeauna un barometru al civilizației în memoria dobrogenilor.