Pentru al doilea an consecutiv

Lupta pentru "Trofeul Mării Negre" la kureș se dă la Medgidia

1191
Lupta pentru
Cea de-a doua ediție a Turneului Internațional de lupte tătărești "Trofeul Mării Negre" își deschide porțile sâmbătă, 7 mai, la ora 13.00, în Complexul Sportiv Municipal Medgidia. Este o competiție unicat în țara noastră, ea reușind să reunească luptători profesioniști de kureș din mai multe țări cu ieșire la Marea Neagră.

Competiția, organizată de filiala Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice și în colaborare cu Primăria Medgidia, a fost inițiată anul trecut de către subsecretarul de stat din cadrul DRI Sali Negiat. Propunerea, una pe cât de costisitoare din toate punctele de vedere, pe atât de îndrăzneață, a fost îmbrățișată de reprezentanții filialei Medgidia a UDTTMR. "A fost o provocare pentru noi, anul trecut, organizarea acestui turneu. Tot de o provocare au avut parte și oaspeții noștri, care, odată ce au plecat mulțumiți anul trecut de la acțiunea noastră, de data aceasta au anunțat chiar cu mult timp înainte intenția de a reveni în concurs. Nu poate decât să ne bucure ecoul pe care l-a avut acest turneu, chiar și în situația de a nu fi organizat decât o singură manifestare de acest gen. Revenim acum în atenția publicului spectator, indiferent de etnie, cu aceeași provocare de a face dovada măiestriei în lupte tradiționale tătărești și sperăm ca și anul acesta să ne bucurăm cel puțin de același interes din partea concurenților și spectatorilor, deopotrivă", a declarat președintele UDTTMR, Erol Murad.

Primarul Iordache, cu ochii pe trofeu
Reprezentanții comunității tătare au găsit și anul trecut și anul acesta sprijin pentru organizarea manifestării și la administrația locală. Primarul Marian Iordache este mândru că municipiul pe care îl administrează este gazda unei manifestări de o asemenea amploare și în ciuda faptului că este convins că în concurs vor fi și de această dată concurenți foarte puternici din afară, speră ca nici ai noștri să nu se lase mai prejos, iar trofeul să rămână, astfel, la Medgidia. "Astăzi este zi de sărbătoare pentru Medgidia. Vor concura aici luptători profesioniști din Crimeea, Turcia, Bulgaria și România, bătându-se toți pentru Trofeul Mării Negre la kureș. Sunt sigur că sportivii din Medgidia sunt și ei foarte bine pregătiți și cred că sunt șanse mari ca trofeul să fie adjudecat de noi. Eu nu pot decât să urez succes tuturor competitorilor", a declarat edilul Marian Iordache.

Se pregătesc luptătorii de la Marea Caspică
Competiția care se desfășoară în acest week-end la Medgidia este una deosebit de importantă pentru viitorul kureșului din țara noastră, unde comunitatea tătară este una foarte puternică. Așa cum a menționat și inițiatorul turneului, subsecretarul de stat Sali Negiat, Trofeul Mării Negre la lupte tătărești este o oportunitate de a înscrie municipiul Medgidia pe harta internațională a localităților organizatoare de astfel de competiții. "Încă de la început mi-am stabilit ca principal obiectiv consolidarea relațiilor cu țările din zona Mării Negre prin intermediul sporturilor tradiționale. Am găsit deschidere la filiala UDTTMR Medgidia și am reușit, astfel, să pun în aplicare încă de anul trecut planul meu prin intermediul acestei competiții de kureș. Pentru anul viitor mă gândesc să extindem competiția și pentru țările de la Marea Caspică, unde kureșul este, de asemenea, un sport foarte cunoscut și practicat. România poate și trebuie să se afirme în relațiile internaționale cu statele din aceste zone prin intermediul sporturilor tradiționale, iar noi, comunitățile etnice, în cazul de față tătarii, avem un rol foarte important în acest proces", este de părere subsecretarul de stat din cadrul DRI, Sali Negiat.

Premii tradiționale, diplome și medalii pentru învingători și învinși
Crimeea înscrie anul acesta în concurs zece concurenți, Turcia vine și ea cu opt luptărori din Bursa și Eskișehir, din Bulgaria și-au anunțat prezența pentru început patru concurenți, iar pentru România înscrierile vor fi finalizate chiar în ziua concursului. De altfel, lista rămâne deschisă pentru toți doritorii și iubitorii de lupte tradiționale tătărești, cunoscut fiind faptul că în ultima vreme acest sport nu mai este practicat exclusiv de tătari, ci de toți cei care îl îndrăgesc, indiferent de etnie.
Concurenții se vor înscrie în competiție pe patru categorii, respectiv cea de sub 18 ani, între 18 și 20 de ani, între 20 și 24 de ani și open, ultima categorie fiind destinată celor mai pricepuți în acest sport. Spectatorii se vor delecta, în pauzele sportivilor, cu momente artistice susținute de ansamblurile "Karasu", al UDTTMR Medgidia, și Doina Dobrogei.
Premiile vor fi și ele pe măsură, respectiv tradiționalul batal, pentru locul I, și bayrakul pentru locul II. Finaliștii vor mai primi medalii și cupe, iar toți luptătorii vor pleca acasă cu diplome de participare.
Cei care s-au oferit anul acesta să pună la bătaie animalele pentru locul I sunt primarul Marian Iordache, deputatul UDTTMR Aledin Amet, președintele filialei Medgidia a UDTTMR, Erol Murad, și Bechiș Nedret. Tot pentru învingători, Sunai Cadîr a mai pregătit și un premiu de 2.000 lei.
Deloc de neglijat este faptul că organizatorii au pregătit două spații de desfășurare a competiției, în funcție de starea vremii, respectiv stadionul Complexului Municipal Sportiv Medgidia sau sala de sport a aceluiași complex.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2345 secunde