Nu rata "Ziua Lacului Roșu"!

114

Articole de la același autor

Constănțenii care și-au pus în plan pentru acest week-end să facă o escapadă spre nordul Moldovei pot alege să petreacă măcar câteva ore și la Lacul Roșu, acolo unde pe 1 septembrie este mare sărbătoare. Toți sunt așteptați duminică, lângă Debarcader, începând cu ora 16.00, la "Ziua Lacului Roșu". 

Potrivit organizatorilor, dacă prima ediție a evenimentului și-a propus să abordeze trecutul și istoria locului - cernute prin sita prezentului, această a II-a ediție va aborda prezentul, un prezent cu personaje mondene, modele auto de ultimă generație, bărci noi, concerte, foc de artificii, bătaie cu flori, interactivitate pentru copii și adulți pe apa lacului etc.

Evenimentul este finanțat din fonduri europene și se va desfășura în aer liber, participarea fiind deschisă tuturor celor care doresc să petreacă puțin timp în mijlocul naturii.

Pe lista de artiști care îi vor încânta pe turiști se află Victor Socaciu, Mircea Vintilă, George Nicolescu, Bagossy Brothers, însă vor urca pe scenă și ansambluri folclorice și trupe de muzică din zonă.

Organizatorii au declarat că la prima ediție a evenimentului obiectivul a fost atins (oamenii au fost foarte receptivi și au venit în număr mare) și se așteaptă ca la această ediție cifra să crească considerabil.

Organizatorul evenimentului este Asociația Eco Han-gu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3641 secunde