Concurs Orange aduce BlackBerry Curve 8520 în România

468
Orange aduce BlackBerry Curve 8520 în România - 0608ebde39e83fd8657c80d4edf62f95.jpg
Orange și Research In Motion (RIM) anunță lansarea noului smartphone BlackBerry Curve 8520 pentru clienții din România, informează Agora.ro. BlackBerry Curve 8520, un nou model din gama de smartphone-uri seria BlackBerry Curve, va fi disponibil timp de o săptămână numai în magazinul online Orange. După această perioadă promoțională dedicată clienților online, terminalul va putea fi achiziționat din toate magazinele Orange. Noul BlackBerry Curve 8520 oferă acces mobil ușor la e-mail, mesagerie și la rețelele sociale (printre care Facebook și MySpace) și este prevăzut cu o tastatură QWERTY integrală care permite tastarea confortabilă și corectă. De asemenea, dispune de capacități multimedia generoase și acces facil la muzică, jocuri și alte aplicații mobile pentru divertisment în mișcare. Smartphone-ul BlackBerry Curve 8520 funcționează în rețeaua de date EDGE a Orange România și este prevăzut cu port Wi-Fi pentru a oferi clienților posibilitatea de navigare rapidă pe web și o acoperire extinsă pentru transferul de date.
Noul smartphone este prevăzut cu un trackpad optic tactil care permite o derulare și selectare ușoară și rapidă pentru o experiență de navigare deosebită. De asemenea, este primul smartphone BlackBerry cu taste media dedicate, integrate eficient în partea superioară a terminalului, oferind clienților o modalitate ușoară și convenabilă de gestionare a fișierelor de muzică și video.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.2426 secunde