Orașul de sub cenușă: Pompei

În apropierea malurilor Golfului Napoli, vulcanul Vezuviu moțăie tăcut, cu craterul deschis larg spre cer, asemenea unei guri ce caută să respire cât mai mult din briza însorită a mării. Mulți vizitatori urcă cei 1277 m, până pe marginea neregulată a craterului, pentru a privi în jos, spre necunoscutul adâncit în tumultul pământului. Nu se știe când va erupe vulcanul; până atunci, milioanele de oameni care populează Napoli și aglomeratele lui vecinătăți își văd nepăsători de viața lor, ca și cum ar fi imposibil ca ceva să strice frumusețea naturală a acestei zone. Însă între Napoli și Coasta Amalfi, cea mai pitorească și mai celebră zonă de coastă a Italiei, orașele Ercolano (Herculaneum) și, mai cu seamă, Pompei (Pompeii), dezvăluie prin vestigiile lor consecințele tragice pe care le-a avut în trecut îndrăzneala oamenilor de a nesocoti forța distrugătoare a nestinsului Vezuviu.

Istoria Pompei-ului roman s-a curmat brusc și și-a împietrit timpul său pentru sute de ani în întuneric, până când primele săpături din 1748 au început să scoată la iveală străzile, casele, grădinile, băile, oalele, frescele, semințele, pâinile, monedele, trupurile. Azi, arheologii au descoperit 44 din cele 66 de hectare pe care se întindea orașul în momentul erupției, iar toate detaliile despre viața de zi cu zi a romanilor au fost înțelese din artefactele recuperate cu migală, cea mai mare parte din ele păstrată la Muzeul Național de Arheo-logie din Napoli.