Părinții trebuie să fie alături de copii în crizele emoționale

Nu de puține ori, părinții sunt "condamnați" să se confrunte, din partea copilului, cu crize de țipete, plânsete și încăpățânări.
Când această problemă are loc acasă poate că nu este așa o mare problemă, însă atunci când micuțul se manifestă în public, adică pe stradă, în magazin, la grădiniță, în parc sau în vizită la prieteni, apare un semn de întrebare.
Specialiștii spun că aceste crize sunt emoționale și au loc datorită faptului că cel mic simte că este respins de către alții.
O poveste sau un film cu un monstru înfricoșător văzut după-amiaza îl poate conduce spre o stare emoțională instabilă pe care, chiar dacă nu o manifestă imediat, la prima ocazie care va adăuga "picătura emoțională", se va manifesta, foarte posibil, sub forma acestei crize în care copilul nu se mai poate controla.
Dacă, atunci când cel mic este în plină criză, părintele iese din încăpere lăsându-l acolo singur, nu face decât să-i înrăutățească situația emoțională, deoarece el simte că este abandonat.

Confortul îmbrățișării materne, primul pas spre împăcare
Specialiștii susțin că starea emoțională îi sperie și au nevoie să știe că unul dintre părinți este alături de ei. Dacă nu se manifestă prea violent, părinții sunt sfătuiți să-i ia în brațe și să-i țină la piept. Astfel, există șansa să simtă confortul îmbrățișării și să se liniștească repede.
Un alt sfat de care ar trebui să țină cont părinții este acela de a nu negocia cu cel mic în timp ce țipă, urlă, plânge și este, în mod fundamental, speriat.
Pe de altă parte, părinții ar trebui să anticipeze situațiile care pot provoca crize emoționale. Dacă, de exemplu, descoperi că îl dă peste cap trecerea bruscă de la o activitate la alta, dă-i mai mult timp între schimbări. Spune-i din vreme că urmează, în câteva minute, să plecați din parc acasă sau că urmează în câteva minute cina și va trebui să întrerupă în curând jocul.
Înainte de a-i spune "nu", încearcă să te oprești, să vezi dacă nu poți să eviți negația prin oferirea unei alegeri sau a unei explicații. În fond, dacă mai stați câteva minute în parc dându-i șansa să termine jocul început, dar cu condiția să mănânce tot la cină, sunteți amândoi mai câștigați.

Nu de puține ori, părinții sunt "condamnați" să se confrunte, din partea copilului, cu crize de țipete, plânsete și încăpățânări.
Când această problemă are loc acasă poate că nu este așa o mare problemă, însă atunci când micuțul se manifestă în public, adică pe stradă, în magazin, la grădiniță, în parc sau în vizită la prieteni, apare un semn de întrebare.
Specialiștii spun că aceste crize sunt emoționale și au loc datorită faptului că cel mic simte că este respins de către alții.
O poveste sau un film cu un monstru înfricoșător văzut după-amiaza îl poate conduce spre o stare emoțională instabilă pe care, chiar dacă nu o manifestă imediat, la prima ocazie care va adăuga "picătura emoțională", se va manifesta, foarte posibil, sub forma acestei crize în care copilul nu se mai poate controla.
Dacă, atunci când cel mic este în plină criză, părintele iese din încăpere lăsându-l acolo singur, nu face decât să-i înrăutățească situația emoțională, deoarece el simte că este abandonat.

Confortul îmbrățișării materne, primul pas spre împăcare
Specialiștii susțin că starea emoțională îi sperie și au nevoie să știe că unul dintre părinți este alături de ei. Dacă nu se manifestă prea violent, părinții sunt sfătuiți să-i ia în brațe și să-i țină la piept. Astfel, există șansa să simtă confortul îmbrățișării și să se liniștească repede.
Un alt sfat de care ar trebui să țină cont părinții este acela de a nu negocia cu cel mic în timp ce țipă, urlă, plânge și este, în mod fundamental, speriat.
Pe de altă parte, părinții ar trebui să anticipeze situațiile care pot provoca crize emoționale. Dacă, de exemplu, descoperi că îl dă peste cap trecerea bruscă de la o activitate la alta, dă-i mai mult timp între schimbări. Spune-i din vreme că urmează, în câteva minute, să plecați din parc acasă sau că urmează în câteva minute cina și va trebui să întrerupă în curând jocul.
Înainte de a-i spune "nu", încearcă să te oprești, să vezi dacă nu poți să eviți negația prin oferirea unei alegeri sau a unei explicații. În fond, dacă mai stați câteva minute în parc dându-i șansa să termine jocul început, dar cu condiția să mănânce tot la cină, sunteți amândoi mai câștigați.