Parlamentul și-a dat acordul pentru construirea monumentului dedicat eroilor musulmani

519
Proiectul de lege inițiat de deputatul UDTTMR Aledin Amet și care vizează realizarea unui monument dedicat eroilor musulmani care s-au jertfit pentru România în cele două războaie mondiale a fost aprobat, săptămâna trecută, în Camera Deputaților. Propunerea legislativă a întrunit 215 voturi "pentru", 3 "împotrivă" și 2 abțineri, Camera Deputaților fiind, în acest caz, cameră decizională.
În această ordine de idei, de menționat este că, potrivit unui comunicat de presă semnat de parlamentarul Aledin Amet, proiectul, care va fi promulgat în perioada imediat următoare de președintele Traian Băsescu, reprezintă a patra inițiativă legislativă legată de comunitatea tătară a deputatului UDTTMR care devine lege, ea urmând să fie publicată ulterior în Monitorul Oficial. Conform explicațiilor lui Aledin Amet, textul care va fi promulgat este: "Lege privind construirea unui monument comemorativ dedicat eroilor musulmani, care și-au dat viața pentru România, în cele două războaie mondiale".
Astfel, primul articol din proiectul care va deveni lege face referire la condițiile construirii unui monument comemorativ, în municipiul Con-stanța, dedicat "cetățenilor români de religie islamică, care și-au dat viața pentru România în cele două războaie mondiale".
Articolul 2, alineatul 1 al aceleiași propuneri legislative precizează că Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național alocă Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România, pentru acest proiect, suma de 50.000 de lei, potrivit încadrării în sumele aprobate la bugetul de stat pe 2010.
În acest context, trebuie precizat că monumentul va fi înălțat în curtea Cimitirului Musulman din municipiul Constanța.
UDTTMR va desemna persoanele abilitate pentru realizarea proiectului monumentului și obținerea avizelor, în conformitate cu prevederile legale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 13 Februarie 2010
Stire din Diverse : Budincă de cartofi
Pagina a fost generata in 2.8527 secunde