Peste 60.000.000 lei merg anul acesta la minoritățile etnice

602
Vineri, la Departamentul pentru Relații Interetnice a avut loc întâlnirea reprezentanților minorităților etnice din România pentru repartizarea bugetelor pe anul 2008. În urma unor discuții prelungite și după negocierile aferente, comunitățile etnice au plecat cu bani mai mulți în buzunare față de anul trecut. Criteriile după care sunt stabilite sumele acordate organizațiilor reprezentante ale comunităților etnice din România sunt de la activitățile desfășurate până la talentul reprezentanților de a negocia "la sânge" cu Executivul. Foarte puțin contează, însă, în stabilirea bugetelor, numărul membrilor comunităților respective.
Guvernul a alocat anul acesta, pentru cele 19 minorități etnice suma de 65.700.000 lei.
Pe locul întâi se situează maghiarii, reprezentați la negocieri de "Fundația Comunitas" care a plecat vineri de la DRI cu un buget de 14.250.000 lei. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România a obținut o creștere a bugetului cu peste 30% față de 2007, ajungând anul acesta la suma de 2.700.000 lei, sumă cu care se situează pe locul șase la nivel național. Uniunea Democrată Turcă din România a obținut și ea pentru 2008 2.425.000 lei. Comunitatea Rușilor - Lipoveni din România are anul acesta un buget de 3.600.000 lei, romii au și ei 9.261.000 lei, iar Forumul Democrat al Germanilor din România are la dispoziție de la bugetul de stat suma de 5.157.000 lei. Grecii au primit 2.500.000 lei, bulgarii – 2.310.000 lei, ucrainenii – 5.360.000 lei, sârbii – 2.560.000 lei, cehii și slovacii – 2.280.000 lei, croații – 1.610.000 lei, polonezii – 1.679.000 lei, macedonenii slavi – 1.568.000 lei, italienii – 1.378.000 lei, rutenii – 9.720.000 lei, albanezii – 1.150.000 lei, evreii – 2.140.000 lei.
De remarcat este suma pe care Uniunea Armenilor din România a primit-o și anul acesta, respectiv 2.800.000 lei, aceasta fiind cea mai elocventă dovadă a faptului că numărul membrilor unei comunități nu are mare relevanță în alocarea bugetelor. Potrivit recensământului din 2002, etnicii armeni înregistrați atunci sunt cei mai puțini din cele 19 minorități etnice recunoscute oficial în România, respectiv 1.780. Potrivit aceleiași statistici, iată și alte câteva cifre reprezentative pentru alte etnii: 1.434.377 de maghiari, 24.137 tătari, 32.596 turci, 36.397 ruși – lipoveni, 61.353 ucraineni – ruteni, 5.870 de evrei, 3.671 de polonezi, 3.331 de italieni, 6.513 greci, 60.088 germani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8411 secunde