Prețurile mașinilor la mâna a doua au scăzut la jumătate în parcurile auto din Constanța

3355
Prețurile mașinilor la mâna a doua au scăzut la jumătate în parcurile auto din Constanța - a194cc83285032765f03a660f7781dad.jpg
Prețurile autoturismelor second-hand au scăzut, în ultimii doi ani, aproape la jumătate, însă, chiar și așa, constănțenii nu s-au mai îngrămădit să-și cumpere mașini. Vinovată nu ar fi criza economică, cât taxa de primă înmatriculare, care îi obligă pe români să mai scoată din buzunar, pe lângă prețul mașinii, alte câteva mii de euro. În aceste condiții, oamenii fie nu și-au mai cumpărat autoturisme, fie au preferat să le înmatriculeze în Bulgaria. În ambele cazuri, statul român are de pierdut.

Varianta municipiului Constanța era până mai anul trecut, raiul autoturismelor la mâna a doua. Zeci de parcuri auto străjuiau b-dul Aurel Vlaicu de o parte și de alta, fluturând steaguri și reclame generoase. Sute de mașini, lustruite și expuse după marcă și clasă, își așteptau cumpărătorii, care nu ezitau să își facă apariția.
Acum, dacă au mai rămas două parcuri în toată zona și nici acelea nu o duc pe roze. Din contră. Administratorii spun că merg în minus, dar trebuie să reziste pentru a nu-și pierde locația, cu speranța că piața auto și-ar putea reveni în perioada următoare.

Vânzările s-au diminuat cu 50%
Gabi Cosmin Antimirescu este în domeniu de mai bine de șase ani. A prins și perioada de vârf, când vindea și zece mașini pe lună. "Atunci ne mergea bine. Aveam clienți, lumea era interesată să cumpere. Vindeam și zece mașini pe lună. Acum, sunt luni în care nu vindem nici două autoturisme", spune bărbatul, care are expuse peste 20 de mașini în parc. Recunoaște că afacerea scârțâie tare, cumpărătorii sunt tot mai puțini și mai pretențioși, dar se încăpățânează să reziste. "Am fost nevoiți să înjumătățim prețurile, dar tot degeaba. Clienții sunt tot mai puțini, dar tot mai pretențioși. Vor cât mai multe dotări cu foarte puțini bani. Multe mașini ajungem să le vindem în pierdere, numai să putem debloca banii, să îi putem circula. Sunt luni în care nu reușim să ne acoperim nici măcar cheltuielile curente, cu întreținerea și ce mai avem aici, dar trebuie să rezistăm. Nu putem renunța pentru că riscăm să pierdem locația. Am rezistat atâta, sperăm să rezistăm și în continuare, până ce își revine piața", ne-a declarat Gabi Antimi-rescu. Acesta susține că principalul vinovat pentru situația de față este Guvernul care a introdus taxa de primă înmatriculare. Abia apoi urmează criza economică.
Dacă în urmă cu doi ani constănțenii căutau confortul și luxul la o mașină, acum a ajuns să se ghideze după cu totul alți factori când își caută un autoturism. "Taxa de primă înmatriculare e pe primul loc, când e vorba să își cumpere o mașină. Noi aducem multe autoturisme din Germania și Austria, neînmatriculate. Așa că se uită mai întâi la taxă. Își fac un calcul și dacă se încadrează în buget, bine, dacă nu, pleacă. Trebuie să recunoaștem că taxa de primă înmatriculare ne-a lovit mult mai aspru decât criza. De aici a pornit declinul pieței second-hand", a mai adăugat Antimirescu.

Constănțeanul caută mașinile cu motor mic
Nici Constantin Popescu, care are scoase la vânzare zeci de autoturisme, nu o duce mai bine. A fost nevoit să scadă prețurile și cu 40%, însă, chiar și așa, vânzările au scăzut la jumătate. "Cea mai ieftină piață auto din întreaga țară e la Constanța. Înainte era nordul țării, Sibiul, capitala, acum cele mai bune prețuri sunt la noi. Vin din toată țara să își cumpere mașini de la Constanța. Unele le găsești chiar și mai ieftine decât în Germania. Însă, chiar și în condițiile astea, vânzările s-au diminuat la 50%. Spre exemplu, în ultimele două luni sunt pe minus. Am vândut mașinile sub preț", ne-a declarat Constantin Popescu, arătându-ne un Ford Fiesta, la care a lăsat prețul până la 5.000 de euro, deși mașina l-a costat cu 500 de euro mai mult.
Acesta susține că s-a schimbat foarte mult și profilul cumpărătorului de mașină la mâna a doua. "Acum caută în special mașini mici, în patru uși, cu litraj mic și cu aer condiționat. Este interesat de consum, de taxe, de valoarea RCA. Înaintea crizei, principalul criteriu era confortul, să fie cât mai mare, puternică, cu cât mai multe dotări. De asemenea, oamenii preferă să cumpere mașinile înmatriculate. Doar dacă vede autoturismul cu numere roșii nu mai este interesat. În unele cazuri apelăm la un truc și punem pe astfel de mașini numere negre, deși ele nu sunt înmatriculate. Însă în preț includem și taxa de poluare. Abia după ce batem palma le spunem că într-o zi or să aibă mașina înmatriculată. Nu îi costă nimic în plus, însă e impactul psihologic al taxei de primă înmatriculare", a mai precizat Popescu.
Cei care doresc să-și achiziționeze mașini din astfel de parcuri trebuie să știe că au posibilitatea să-și dea autoturismul la schimb și să plătească sau să primească, în funcție de valoare, diferența de preț. Deși Dacia pare să cucerească Europa, constănțenii preferă în continuare mașinile de fabricație germană. Consideră că sunt mai bine făcute, mult mai bine întreținute și cu numeroase dotări incluse în pachetele de serie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 13 Mai 2010
Stire din Diverse : Camionul cu tehnologie
Pagina a fost generata in 1.8154 secunde