Șahul artistic, între realitate și paradis
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, jocul de șah a intrat în atenția generală, începându-și ascensiunea către titlul de "rege al jocurilor de logică".
Dezvoltarea sistemului competițional și apariția unei mase relativ mari de jucători amatori au făcut să crească interesul pentru teoria celor trei stadii ale partidei care își propunea să furnizeze regulile și principiile generale de joc.
De la început, teoreticienii șahului și, în speță, cei ai finalurilor de partidă au fost însă confruntați cu un fenomen derutant: la orice regulă și principiu, au fost furnizate un număr suficient de mare de excepții, de diferite feluri, care păreau a contesta validitatea descoperirii. Cum, în această situație, aforismul "excepția confirmă regula" începea să aibă o tonalitate ironică, cercetătorii teoriei finalurilor s-au polarizat în două școli diferite, opuse în concepție.
Pe de o parte, a continuat cercetarea finalurilor simple, orientată către formularea regulilor, prin folosirea exemplelor din partidele practice. Pe de altă parte, marii com-pozitori de studii au fost deosebit de interesați de cercetarea excepțiilor de la reguli, în combaterea oricărui algoritm recomandat, ceea ce i-a reunit în școala artistică. Într-un fel, aceștia încearcă să atingă absolutul în șah, folosindu-se de mijloace cu o puternică încărcătură artistică, demonstrându-ne nouă, anonimii din gloata truditorilor pe tabla cu 64 de pătrate, că fericirea este atât de aproape și ușor de atins.
Moartea lui Hassan și sânul Zuleicăi
Îmi amintește acest lucru de un banc pe care l-am găsit în corespondența lui Panait Istrati cu Nicos Kazantzakis.
"Iată un musulman care moare: Hassan.
Îngerul morții îl întreabă: Unde vrei, Hassan, să te con-duc?
Cum unde? În rai!
N-ai atins tu oare sânul Zuleicăi?
Ba da!… da…
Sărmane Hassan, un alt rai nu se află!" (P. Istrati - În corespondență cu scriitori străini, Ed. Minerva, 1988, pg.156)
Așa și noi acum, vom în-cerca să atingem sublimul prin găsirea unei subtile soluții într-un studiu al maeștrilor com-poziției Virgil Nestorescu și Em. Dobrescu, pe care-l pre-zint în problema săptămânii.
Problema săptămânii
Simetria tablei de șah și elementele geometrice incluse în deplasările figurilor pe tablă pot genera efecte artistice. Analogia cu arta dansului sau cu patinajul artistic este, în acest caz, cea mai potrivită: dificile desene prestabilite pentru mișcările interpreților, bazate pe folosirea elementelor de simetrie și repetare, sunt executate cu precizie de dansatori, patinatori sau de figurile de șah. Compoziția care urmează este o realizare remar-cabilă a opoziției frontale sistematice a două turnuri atât în jocul real, cât și într-o cursă.
Vă recomand să folosiți tabla și piesele de șah pentru a putea descoperi frumusețea intrinsecă a soluției studiului și a savura posibilitățile maxime ale temei.
Albul câștigă.
Să urmărim: 1.Cg5! Ta5+ 2.Rg6 Txg5+! Contrajocul negru este bazat pe forța de șoc a celor doi pioni liberi legați și avansați. 3.Rxg5 h3 4.Rh6! (4.Th6? prilejuiește cursa tematică de care vorbeam mai sus: 4… Tf3! 5.Ta1 Ta3! 6.Tb1 Tb3! 7.Tc1 Tc3! 8.Td1 Td3! 9.Te1 Te3! etc. și albul nu poate scăpa de "vis-a-vis"-ul său.) 4… Ta8 5.Ta1! Prima opoziție frontală, după care fiecare verticală va fi cucerită pas cu pas. 5… Tb8! 6.Tb1 Tc8 7.Tc1 Td8 8.Td1 Te8 9.Te1 După cinci repetări ale opoziției frontale, negrul a epuizat spațiul disponibil, un sfârșit tipic în tema deplasărilor sistematice. 9… Ta8 10.Tfe6 Tf8 11.Te8 +-
Claudiu IORDACHE, Maestru al sportului
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, jocul de șah a intrat în atenția generală, începându-și ascensiunea către titlul de "rege al jocurilor de logică".
Dezvoltarea sistemului competițional și apariția unei mase relativ mari de jucători amatori au făcut să crească interesul pentru teoria celor trei stadii ale partidei care își propunea să furnizeze regulile și principiile generale de joc.
De la început, teoreticienii șahului și, în speță, cei ai finalurilor de partidă au fost însă confruntați cu un fenomen derutant: la orice regulă și principiu, au fost furnizate un număr suficient de mare de excepții, de diferite feluri, care păreau a contesta validitatea descoperirii. Cum, în această situație, aforismul "excepția confirmă regula" începea să aibă o tonalitate ironică, cercetătorii teoriei finalurilor s-au polarizat în două școli diferite, opuse în concepție.
Pe de o parte, a continuat cercetarea finalurilor simple, orientată către formularea regulilor, prin folosirea exemplelor din partidele practice. Pe de altă parte, marii com-pozitori de studii au fost deosebit de interesați de cercetarea excepțiilor de la reguli, în combaterea oricărui algoritm recomandat, ceea ce i-a reunit în școala artistică. Într-un fel, aceștia încearcă să atingă absolutul în șah, folosindu-se de mijloace cu o puternică încărcătură artistică, demonstrându-ne nouă, anonimii din gloata truditorilor pe tabla cu 64 de pătrate, că fericirea este atât de aproape și ușor de atins.
Moartea lui Hassan și sânul Zuleicăi
Îmi amintește acest lucru de un banc pe care l-am găsit în corespondența lui Panait Istrati cu Nicos Kazantzakis.
"Iată un musulman care moare: Hassan.
Îngerul morții îl întreabă: Unde vrei, Hassan, să te con-duc?
Cum unde? În rai!
N-ai atins tu oare sânul Zuleicăi?
Ba da!… da…
Sărmane Hassan, un alt rai nu se află!" (P. Istrati - În corespondență cu scriitori străini, Ed. Minerva, 1988, pg.156)
Așa și noi acum, vom în-cerca să atingem sublimul prin găsirea unei subtile soluții într-un studiu al maeștrilor com-poziției Virgil Nestorescu și Em. Dobrescu, pe care-l pre-zint în problema săptămânii.
Problema săptămânii
Simetria tablei de șah și elementele geometrice incluse în deplasările figurilor pe tablă pot genera efecte artistice. Analogia cu arta dansului sau cu patinajul artistic este, în acest caz, cea mai potrivită: dificile desene prestabilite pentru mișcările interpreților, bazate pe folosirea elementelor de simetrie și repetare, sunt executate cu precizie de dansatori, patinatori sau de figurile de șah. Compoziția care urmează este o realizare remar-cabilă a opoziției frontale sistematice a două turnuri atât în jocul real, cât și într-o cursă.
Vă recomand să folosiți tabla și piesele de șah pentru a putea descoperi frumusețea intrinsecă a soluției studiului și a savura posibilitățile maxime ale temei.
Albul câștigă.
Să urmărim: 1.Cg5! Ta5+ 2.Rg6 Txg5+! Contrajocul negru este bazat pe forța de șoc a celor doi pioni liberi legați și avansați. 3.Rxg5 h3 4.Rh6! (4.Th6? prilejuiește cursa tematică de care vorbeam mai sus: 4… Tf3! 5.Ta1 Ta3! 6.Tb1 Tb3! 7.Tc1 Tc3! 8.Td1 Td3! 9.Te1 Te3! etc. și albul nu poate scăpa de "vis-a-vis"-ul său.) 4… Ta8 5.Ta1! Prima opoziție frontală, după care fiecare verticală va fi cucerită pas cu pas. 5… Tb8! 6.Tb1 Tc8 7.Tc1 Td8 8.Td1 Te8 9.Te1 După cinci repetări ale opoziției frontale, negrul a epuizat spațiul disponibil, un sfârșit tipic în tema deplasărilor sistematice. 9… Ta8 10.Tfe6 Tf8 11.Te8 +-
Claudiu IORDACHE, Maestru al sportului
Dezvoltarea sistemului competițional și apariția unei mase relativ mari de jucători amatori au făcut să crească interesul pentru teoria celor trei stadii ale partidei care își propunea să furnizeze regulile și principiile generale de joc.
De la început, teoreticienii șahului și, în speță, cei ai finalurilor de partidă au fost însă confruntați cu un fenomen derutant: la orice regulă și principiu, au fost furnizate un număr suficient de mare de excepții, de diferite feluri, care păreau a contesta validitatea descoperirii. Cum, în această situație, aforismul "excepția confirmă regula" începea să aibă o tonalitate ironică, cercetătorii teoriei finalurilor s-au polarizat în două școli diferite, opuse în concepție.
Pe de o parte, a continuat cercetarea finalurilor simple, orientată către formularea regulilor, prin folosirea exemplelor din partidele practice. Pe de altă parte, marii com-pozitori de studii au fost deosebit de interesați de cercetarea excepțiilor de la reguli, în combaterea oricărui algoritm recomandat, ceea ce i-a reunit în școala artistică. Într-un fel, aceștia încearcă să atingă absolutul în șah, folosindu-se de mijloace cu o puternică încărcătură artistică, demonstrându-ne nouă, anonimii din gloata truditorilor pe tabla cu 64 de pătrate, că fericirea este atât de aproape și ușor de atins.
Moartea lui Hassan și sânul Zuleicăi
Îmi amintește acest lucru de un banc pe care l-am găsit în corespondența lui Panait Istrati cu Nicos Kazantzakis.
"Iată un musulman care moare: Hassan.
Îngerul morții îl întreabă: Unde vrei, Hassan, să te con-duc?
Cum unde? În rai!
N-ai atins tu oare sânul Zuleicăi?
Ba da!… da…
Sărmane Hassan, un alt rai nu se află!" (P. Istrati - În corespondență cu scriitori străini, Ed. Minerva, 1988, pg.156)
Așa și noi acum, vom în-cerca să atingem sublimul prin găsirea unei subtile soluții într-un studiu al maeștrilor com-poziției Virgil Nestorescu și Em. Dobrescu, pe care-l pre-zint în problema săptămânii.
Problema săptămânii
Simetria tablei de șah și elementele geometrice incluse în deplasările figurilor pe tablă pot genera efecte artistice. Analogia cu arta dansului sau cu patinajul artistic este, în acest caz, cea mai potrivită: dificile desene prestabilite pentru mișcările interpreților, bazate pe folosirea elementelor de simetrie și repetare, sunt executate cu precizie de dansatori, patinatori sau de figurile de șah. Compoziția care urmează este o realizare remar-cabilă a opoziției frontale sistematice a două turnuri atât în jocul real, cât și într-o cursă.
Vă recomand să folosiți tabla și piesele de șah pentru a putea descoperi frumusețea intrinsecă a soluției studiului și a savura posibilitățile maxime ale temei.
Albul câștigă.
Să urmărim: 1.Cg5! Ta5+ 2.Rg6 Txg5+! Contrajocul negru este bazat pe forța de șoc a celor doi pioni liberi legați și avansați. 3.Rxg5 h3 4.Rh6! (4.Th6? prilejuiește cursa tematică de care vorbeam mai sus: 4… Tf3! 5.Ta1 Ta3! 6.Tb1 Tb3! 7.Tc1 Tc3! 8.Td1 Td3! 9.Te1 Te3! etc. și albul nu poate scăpa de "vis-a-vis"-ul său.) 4… Ta8 5.Ta1! Prima opoziție frontală, după care fiecare verticală va fi cucerită pas cu pas. 5… Tb8! 6.Tb1 Tc8 7.Tc1 Td8 8.Td1 Te8 9.Te1 După cinci repetări ale opoziției frontale, negrul a epuizat spațiul disponibil, un sfârșit tipic în tema deplasărilor sistematice. 9… Ta8 10.Tfe6 Tf8 11.Te8 +-
Claudiu IORDACHE, Maestru al sportului
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, jocul de șah a intrat în atenția generală, începându-și ascensiunea către titlul de "rege al jocurilor de logică".
Dezvoltarea sistemului competițional și apariția unei mase relativ mari de jucători amatori au făcut să crească interesul pentru teoria celor trei stadii ale partidei care își propunea să furnizeze regulile și principiile generale de joc.
De la început, teoreticienii șahului și, în speță, cei ai finalurilor de partidă au fost însă confruntați cu un fenomen derutant: la orice regulă și principiu, au fost furnizate un număr suficient de mare de excepții, de diferite feluri, care păreau a contesta validitatea descoperirii. Cum, în această situație, aforismul "excepția confirmă regula" începea să aibă o tonalitate ironică, cercetătorii teoriei finalurilor s-au polarizat în două școli diferite, opuse în concepție.
Pe de o parte, a continuat cercetarea finalurilor simple, orientată către formularea regulilor, prin folosirea exemplelor din partidele practice. Pe de altă parte, marii com-pozitori de studii au fost deosebit de interesați de cercetarea excepțiilor de la reguli, în combaterea oricărui algoritm recomandat, ceea ce i-a reunit în școala artistică. Într-un fel, aceștia încearcă să atingă absolutul în șah, folosindu-se de mijloace cu o puternică încărcătură artistică, demonstrându-ne nouă, anonimii din gloata truditorilor pe tabla cu 64 de pătrate, că fericirea este atât de aproape și ușor de atins.
Moartea lui Hassan și sânul Zuleicăi
Îmi amintește acest lucru de un banc pe care l-am găsit în corespondența lui Panait Istrati cu Nicos Kazantzakis.
"Iată un musulman care moare: Hassan.
Îngerul morții îl întreabă: Unde vrei, Hassan, să te con-duc?
Cum unde? În rai!
N-ai atins tu oare sânul Zuleicăi?
Ba da!… da…
Sărmane Hassan, un alt rai nu se află!" (P. Istrati - În corespondență cu scriitori străini, Ed. Minerva, 1988, pg.156)
Așa și noi acum, vom în-cerca să atingem sublimul prin găsirea unei subtile soluții într-un studiu al maeștrilor com-poziției Virgil Nestorescu și Em. Dobrescu, pe care-l pre-zint în problema săptămânii.
Problema săptămânii
Simetria tablei de șah și elementele geometrice incluse în deplasările figurilor pe tablă pot genera efecte artistice. Analogia cu arta dansului sau cu patinajul artistic este, în acest caz, cea mai potrivită: dificile desene prestabilite pentru mișcările interpreților, bazate pe folosirea elementelor de simetrie și repetare, sunt executate cu precizie de dansatori, patinatori sau de figurile de șah. Compoziția care urmează este o realizare remar-cabilă a opoziției frontale sistematice a două turnuri atât în jocul real, cât și într-o cursă.
Vă recomand să folosiți tabla și piesele de șah pentru a putea descoperi frumusețea intrinsecă a soluției studiului și a savura posibilitățile maxime ale temei.
Albul câștigă.
Să urmărim: 1.Cg5! Ta5+ 2.Rg6 Txg5+! Contrajocul negru este bazat pe forța de șoc a celor doi pioni liberi legați și avansați. 3.Rxg5 h3 4.Rh6! (4.Th6? prilejuiește cursa tematică de care vorbeam mai sus: 4… Tf3! 5.Ta1 Ta3! 6.Tb1 Tb3! 7.Tc1 Tc3! 8.Td1 Td3! 9.Te1 Te3! etc. și albul nu poate scăpa de "vis-a-vis"-ul său.) 4… Ta8 5.Ta1! Prima opoziție frontală, după care fiecare verticală va fi cucerită pas cu pas. 5… Tb8! 6.Tb1 Tc8 7.Tc1 Td8 8.Td1 Te8 9.Te1 După cinci repetări ale opoziției frontale, negrul a epuizat spațiul disponibil, un sfârșit tipic în tema deplasărilor sistematice. 9… Ta8 10.Tfe6 Tf8 11.Te8 +-
Claudiu IORDACHE, Maestru al sportului
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!