Semnificația mâzgăliturilor desenate de prichindei

461
Înainte de a reuși să facă multe lucruri, copilul va desena sau mai degrabă va mâzgăli, dacă îi sunt oferite o bucată de hârtie și un creion. Micile mâzgălituri reprezintă modul în care prichindelul își exprimă bucuria, îndoielile, temerile sau spaimele. Desenele lui vor fi o mină de aur pentru mamă, pentru că va reuși astfel să-i înțeleagă trăirile.
Între doi - patru ani, copilul desenează rotocoale sau linii, care aparent nu înseamnă nimic. Specialiștii susțin însă că aceste mâzgălituri sunt o etapă obligatorie în dezvoltarea copilului și reprezintă eul.
În jurul vârstei de cinci ani, copiii devin interesați de proiectarea propriei imagini în desene sau a persoanei sau lucrului care îi interesează cel mai mult. Băieții vor încerca să schițeze mașina tatălui, în vreme ce fetițele vor desena figuri feminine, dar nu vor uita cerceii și machiajul. Caracteristic vârstei este și faptul că micuții vor renunța imediat la desen dacă vor greși un detaliu sau dacă rezultatul nu se potri-vește cu ceea ce doreau să facă. Este un mod în care copilul își exersează perseverența, ambiția.
Desenele adevărate apar la șase ani. La această vârstă, copilul poate reda mișcarea, desenele nu mai sunt statice, se poate vorbi de compoziții, de imagini complexe. El va reda ceea ce l-a marcat puternic în ultima perioadă: un spectacol de circ, o vizită la zoo sau la bunici. Vor apărea, în desene, casele, copacii și, mai ales, soarele mare și sclipitor, drept reprezentanți ai universului copilăriei. Pe de altă parte, tot pe la șase ani apar scenele violente, dacă au fost trăite acasă, pe stradă sau văzute la televizor.
Având în vedere cele redate mai sus, specialiștii subliniază că este indicat să nu treceți cu vederea desenele micuților. Încurajați-i să deseneze, pentru că este modul util și complex de exprimare. Nu ezitați să cereți sfatul unui psiholog dacă mâzgăliturile lui vă atrag atenția.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9325 secunde