Este primăvară și ai nevoie de curățenie… în suflet. Din când în când, sertarele ascunse ale minții și ale inimii au și ele nevoie să fie curățate de toate resentimentele și tensiunile acumulate. Profită de începutul primăverii pentru a face curățenie generală în relația ta, pentru un start proaspăt în dragoste.
1. Dă afară deșeurile emoționale
Așa cum obișnuiești să îți golești casa de obiectele inutile odată cu instalarea primăverii, este recomandat să dai afară din minte și suflet toate deșeurile emoționale. Ele se pot transforma în reziduuri solide, dacă lași prea multe anotimpuri să treacă peste ele. La fel de important este să îți determini iubitul să procedeze la fel, altfel nu vă puteți revigora cu adevărat relația.
Propune-i o discuție sinceră, într-o zi în care vă bucurați de intimitate, nu vă grăbiți nicăieri și sunteți binedispuși. Dacă există lucruri pe care nu i le-ai spus, deși te frământă și ai vrea să scapi de povară, vorbește-i deschis despre ele.
2. Concentrează-te pe aspectele neglijate
Lucrurile mărunte fac diferența de cele mai multe ori. Gândește-te la acele aspecte pe care le-ai neglijat la relația ta, sub diverse pretexte, căci ele au nevoie acum de atenție. Poate amâni de mult să îl ajuți într-un proiect personal sau să organizezi week-end-urile romantice pe care i le tot promiți și nu se mai concretizează.
Promite-i să-l asculți mai des și să-l însoțești la meci când ți-o cere, în schimbul ajutorului pe care el să ți-l dea mai mult prin casă, de exemplu.
3. Stabilește noi țeluri personale
Cea mai bună parte a reîmprospătării relației este aceea că aveți șansa de a înlocui lucrurile vechi cu altele noi. Acum vă bucurați de un teren gol, bine curățat și afânat, pe care puteți cultiva roade care să vă facă extrem de fericiți în viitor. Stabilește noi țeluri împreună cu iubitul tău, care să îndeplinească dorințe din trecut neîmplinite sau vise nou-nouțe, la care amândoi visați cu ochii deschiși.
4. Găsește recompense pentru eforturile voastre
Nicio relație pe termen lung nu rezistă fără eforturi și compromisuri comune, însă acest lucru nu în-seamnă că nu meritați mici recompense pentru implicarea voastră în armonia cuplului. După ce v-ați ocupat de aspecte mai puțin comode de revitalizare a relației, v-ar prinde bine o mică escapadă de primăvară, într-un loc pe placul vostru, unde să vă simțiți ca în luna de miere.
(Sursa: www.eva.ro)