Și iPhone-urile explodează, nu-i așa?

623
< 1 min citire
Și iPhone-urile explodează, nu-i așa? - f81715e198d92a9a71609762b7fb2640.jpg
Romain Kolega, un adolescent francez din Aix-en-Provence, aproape și-a pierdut un ochi din cauza exploziei telefonului iPhone al prietenei sale, informează hit.ro. Conform agenției de presă AFP, tânărul a declarat că telefonul a început să emită un zgomot ciudat (un șuierat), apoi ecranul a explodat și bucăți din el l-au lovit în față.
"Fiul meu s-a speriat, dar nu și-a pierdut ochiul", a declarat Marie-Dominique Kolega, mama băiatului, care a declarat că se gân-dește să dea în judecată compania producătoare. Apple France nu a făcut niciun comentariu, refuzând să răspundă întrebărilor presei.
Aceste informații vin după o altă știre îngrijorătoare, publicată de Times, despre un iPod care, la fel, a explodat. Copilul de unsprezece ani al unei familii britanice l-a scăpat pe jos și imediat aparatul a început să scoată un sunet ciudat. Tatăl copilului a luat iPod-ul de pe jos și, când a observat că se înfierbântase foarte puternic, l-a aruncat în curte, unde player-ul a explodat după 30 de secunde, sărind în aer aproximativ trei metri. Apple a încercat să "cumpere" tăcerea acestei familii prin plata unei sume echivalente cu prețul aparatului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0699 secunde