Tradiții reînviate la UDTTMR Medgidia

517
Tradiții reînviate la UDTTMR Medgidia - 7c60c9026ff35bf4205d00e53fbb773a.jpg
De la deputat, subprefect, muftiu, primar și consilieri locali până la directori ai unor firme cu renume și cadre didactice, toți au participat săptămâna trecută la evenimentul organizat de către UDTTMR Medgidia în cea de-a doua zi de Kurban Bayram. Nu au lipsit nici oaspeții de seamă, precum Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Füsun Aramaz, și cel al SUA la București, James Gray.
A devenit o tradiție pentru filiala locală a uniunii tătre, dar și pentru membrii comunității din Medgidia, ca marile sărbători specifice etnicilor turci și tătari să fie prilej de petrecere pentru toată lumea. Și anul acesta, filiala Medgidia a UDTTMR a organizat în cea de-a doua zi de Kurban Bayram un eveniment al cărui scop a fost, în primul rând, acela de a reînvia tradițiile specifice musulmanilor la ceas de sărbătoare.
Astfel că, oaspeții, indiferent de etnie sau religie, au asistat cu plăcere la momentul de început al petrecerii, când cei mai mici dintre membrii comunității tătare au trecut pe la fiecare invitat și le-au urat un "Bayram fericit!", sărutând mâna adulților, așa cum cere tradiția. Potrivit aceleiași tradiții, copiii au fost răsplătiți cu dulciuri de către președintele UDTTMR Medgidia, Erol Murad. Dansurile și cântecele specifice tătărești nu au lipsit nici ele, iar punctul culminant al sărbătorii a fost evoluția Ansamblului folcloric "Doina Dobrogei", condus de profesor Viorel Prodan. Ansamblul a susținut un program artistic de dansuri și cântece din spațiul balcanic, în program regăsindu-se, bineînțeles, și dansuri și muzică tradiționale românești.
Degustarea baclavalelor, preparate de către gospodinele tătăroaice a fost un alt moment mult așteptat de către toți participanții la eveniment.
Prezent pentru prima dată în mijlocul comunității turco-tătare din Medgidia, consulul american la București a fost plăcut surprins de spiritul multicultural care răzbate dintr-o astfel de manifestare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 22 Noiembrie 2010
Stire din Diverse : Vehiculele de pe alte lumi
Luni, 22 Noiembrie 2010
Stire din Diverse : Titan scapat in libertate
Sâmbătă, 20 Noiembrie 2010
Stire din Diverse : Declarații ale șoferilor, după accidente
Pagina a fost generata in 1.9723 secunde