Trei constănțence se luptă pentru titlul de Miss Universe România 2011

383
95 de concurente din toată țara au fost admise în semifinala Miss Universe România 2011. Dintre acestea, trei sunt din Constanța. Este vorba despre o tânără de 19 ani, Isabela Adam, și două de 22 de ani, Angelica Mitu și Irina Staicu.

Dacă Isabela își dorește să devină Miss Universe deoarece consideră acest concurs o rampă de lansare în lumea modelingului internațional, Irina este de părere că ar fi o experiență interesantă, iar Angelica spune că participarea la acest concurs este un pas foarte important în viața ei, care o va ajuta să progreseze. Rămâne de văzut dacă vreuna dintre ele se va regăsi printre cele 20 de finaliste, rezultat pe care îi vom afla, cel târziu, în această dimineață.

După ce au depășit fazele locale, desfășurate în 11 orașe ale țării, aspirantele la titlul de Regină a frumuseții s-au prezentat și ieri în fața juriului, pentru o nouă evaluare. Ele au trebuit să demonstreze că pot face față unei competiții precum Miss Universe și că pot fi ambasadoare ale româncelor, în lumea întreagă.

Membrii juriului au evaluat concurentele, ieri, cu note de la 1 la 10 pentru fiecare criteriu de selecție: fizionomie, condiție fizică, atitudine și interviu. Totodată, cele 95 de frumuseți au fost supuse și unei probe de gramatică a limbii române, despre care organizatorii spun că a pus multe probleme candidatelor prezente la preselecțiile zonale.

Finala Miss Universe România 2011 se va desfășura vineri, 29 iulie 2011, începând cu ora 19.00, la Residence Domenii Plaza, Sala Domenii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0159 secunde