Trofeul "Miss Diaspora 2009" a fost câștigat de Alexandra Maria Tarcu, din Canada

1364
Trofeul

Articole de la același autor

Aproximativ 50.000 de persoane au asistat, sâmbătă seară, la concursul "Miss Diaspora 2009" din cadrul "Festivalului Callatis", care a avut loc pe scena-scoică din Portul Turistic Mangalia.
În acest an, Olimpiada Fru-museții Românești a adus pe scenă 17 participante de origine română, una mai frumoasă ca cealaltă. Fetele au impresionat atât publicul, cât și juriul, prin eleganță, prestanță, rafinament și inteligență, dovedite la probele individuale, dansul popular, interviul direct, dar și la prezentarea rochiilor de seară.
Paralel cu decizia juriului, al cărui președinte a fost designerul Cătălin Botezatu, a existat și un vot al publicului pe internet. După trei ore de spectacol, a sosit și momentul mult așteptat, premiul de popularitate, adică cel oferit de public pe internet, fiind adjudecat, cu 23.706 de puncte, de Alexandra Maria Tarcu, de 17 ani, din Canada. Fericită, adoles-centa și-a primit premiul fără să știe ce o așteaptă în continuare.
A urmat cel mai greu moment al concursului, însă, în cele din urmă, juriul a decis să fie decernate două premii trei, ele fiind oferite lui Marcie Streza, de 20 de ani, din Statele Unite ale Americii, și Georgianei Valentina Mitrică, de 20 de ani, din Belgia. Premiul doi a fost câștigat de Alina Stoiadin, de 22 de ani, din Australia, una dintre cele mai sociabile participante.
Momentul final al concursului, decernarea premiului "Miss Diaspora", a ridicat tensiunea atât în public, cât și pe scenă. Anunțul câștigătoarei și înmânarea marelui trofeu au fost făcute de unul dintre membrii juriului, Monica Grosu Tusac, fostă Miss Univers în anul 1995, împreună cu soțul ei, primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac. Cei doi au oferit premiul de "Miss Diaspora", stabilit cu unanimitate de voturi de către juriu, Alexandrei Maria Tarcu, din Canada. Cu lacrimi în ochi, dar și cu o modestie ieșită din comun, tânăra a primit coronița și eșarfa care dovedesc că a fost cea mai bună dintre cele 17 participante.
"Am fost fericită atunci când am primit premiul de popularitate, însă emoțiile m-au dat peste cap atunci când am primit trofeul. A fost un concurs în care toate am avut șanse egale. Este prima dată când particip la o astfel de competiție și sunt foarte fericită că am câștigat", a spus Alexandra Maria Tarcu.

Petrecere
până dimineața,
la restaurantul "Insula"
După terminarea concursului, petrecerea a continuat, până dimineața, la restaurantul "Insula" din stațiunea Neptun. Pe lângă buna dispoziție, a fost și o noapte a surprizelor. Deoarece în ziua concursului a fost și "Sfântă Maria", iar șase dintre concurente poartă acest nume, organizatorii le-au pregătit fetelor un tort delicios.
"Miss Diaspora" este un concurs de frumusețe adresat tinerelor de origine română din diaspora. Pentru a participa, fetele trebuia să îndeplinească următoarele condiții: să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 23 de ani, cel puțin unul dintre părinți să fie de origine română, să aibă domiciliul stabil, cu forme legale, în străinătate, să nu fie sau să nu fi fost căsătorită sau să nu fi născut, să nu mai fi participat la o altă ediție a concursului "Miss Diaspora" și să nu fi pozat sau să nu fi apărut în pictoriale nud.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 17 August 2009
Stire din Diverse : Blitz
Pagina a fost generata in 2.2472 secunde