Trucuri pentru gătirea peștelui

202

Articole recomandate

l Înainte de a trece la gătit, pentru a afla dacă peștele este proaspăt, se pune într-un castron cu apă și dacă se lasă la fund înseamnă că peștele este bun.

l Peștele se curăță mai ușor de solzi dacă îl băgăm circa cinci minute în apă fierbinte și apoi îl trecem printr-un jet de apă rece.

l Mirosul de mâl al peștelui dispare dacă este ținut în apă cu oțet sau în saramură circa o oră înainte de preparare. Se pun două linguri de oțet la un litru de apă, aceasta este proporția recomandată.

l Pentru ca peștele să rămână întreg și să nu se fărâmițeze la prăjit este indicat să se săreze cu zece minute înainte de a-l pune în tigaie.

l Pentru o rumenire frumoasă, înainte de a-l pune la prăjit, peștele trebuie zvântat pe un prosop absorbant de bucătărie.

l Ca să se păstreze gustul peștelui, imediat ce a fost curățat trebuie spălat și nicidecum ținut în apă rece.

l Pentru ca peștele prăjit să aibă un gust deosebit, se ține înainte 15 minute în lapte, după care se dă prin făină și apoi se prăjește în ulei foarte încins.

l Când peștele este pregătit la cuptor, trebuie să folosim doar vin alb demisec, deoarece dă un gust deosebit.

l Înainte de a frige fileul de pește, acesta trebuie uns cu zeamă de lămâie. În acest fel va rămâne tare și nu se va sfărâma.

l Lapții de pește, înainte de a fi prăjiți sau puși pe grătar se țin zece minute în apă cu puțin suc de lămâie.

l Dacă ții la siluetă, gătește pește alb.

l Peștele gras precum somonul, dacă este de crescătorie, trebuie evitat. El conține grăsimi de același tip ca și cele ale cărnii grase, care nu aduc niciun fel de beneficii organismului.

l La prepararea icrelor este indicat să se folosească apă minerală rece sau sifon rece. Astfel, icrele devin mult mai cremoase și gustoase.

Truc! Pentru ca peștele să-și păstreze calitățile este recomandată la cuptor, la aburi, la grătar, însă nu la cel pe cărbuni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 13 Iunie 2013
Stire din Diverse : Dulceață de nuci verzi
Pagina a fost generata in 2.6508 secunde