Concurs TuTub-ul se "mobilizează"

549
După cum anunțam pe blog-ul de pe www.cugetliber.ro, astăzi vom vorbi despre cât de inutil este să ai GPS pe telefonul mobil. Mai exact, NU vom vorbi, pentru că este atât de inutil încât nu e nimic de zis.
Așadar, să vorbim despre YouTube pentru mobil, o aplicație care se descarcă de pe site-ul cu același nume și îți permite să vizionezi clipuri video cu manele, clubbing, curse de mașini, bătăi de stradă, fete care cântă, geeks care se strâmbă la webcam ș.a.m.d. De ce nu trec ei direct și la chestii porno, habar n-am. Le-ar crește traficul de 100 de ori.
Recomandări: transferul de date este uriaș, deci nu vă uitați la clipuri cu muzică house decât dacă sunteți conectați la o rețea wireless. Altfel, factura la mobil va fi mai mare decât deficitul bugetar al României.
Avertizare: dacă aveți ghinion, se instalează prost și atunci veți vedea toate clipurile la o viteză de 500%, adică de vreo trei ori mai mare decât "Dacă apar manifestări neplăcute, adresați-vă medicului sau farmacistului". Soluția: dezinstalare, ștergere, descărcare, înjurat de mamă, tată și alte rude moarte, reinstalare, rugăciune la oricine!
Pe al meu Nokia N95 a mers din prima și m-am uitat la game-review-urile Zero Punctuation ale lui Yahtzee (căutați-l pe www.escapistmaga zine.com, numai dacă știți engleza foarte bine).
HAL9000

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.1018 secunde