Vedete doar cu aviz de la Protecția Copilului

453
Vedete  doar cu aviz  de la Protecția Copilului - vedetecopil-1311976570.jpg

Articole de la același autor

Pentru a stopa fenomenul exploatării copiilor, autoritățile intenționează să introducă reguli stricte privind includerea lor în activități artistice sau sportive. Astfel, părinții vor avea nevoie de un aviz special pentru a putea să-și înscrie copiii la concursuri de interpretare sau sportive sau pentru a-i duce la un casting pentru o reclamă sau un film. Prevederea este înscrisă într-un proiect de lege, publicat vineri pe pagina web a Ministerului Muncii și care este în dezbatere publică până pe 7 august.

Potrivit proiectului legislativ, activitățile pentru care este ne-cesar un aviz din partea Comisiei pentru Protecția Copilului, de la nivelul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului sunt: actor, figurant, cântăreț, dansator, acrobat la manifestări cu caracter cultural, educativ sau artistic, model la ședințe foto sau la prezentări de modă, sportiv în sportul de performanță.

Pentru a obține avizul, părinții vor trebui să întocmească un dosar stufos, care să conțină o cerere, însoțită de o copie a certificatului de naștere al copilului, trei fotografii recente, copii ale actelor de identitate ale părinților, certificat medical care să ateste că cel mic este apt să desfășoare activitatea pentru care se solicită autorizația, un aviz psihologic, dar și o adeverință din partea școlii cum că educația lui nu va fi întreruptă. La dosar va trebuie anexată și un act de la banca unde a fost deschis contul bancar, pe nu-mele copilului, unde vor fi virați eventualii bani câștigați.

În cazul în care nu sunt urmați toți acești pași, organizatorii evenimentului ar risca o amendă între 5.000 și 10.000 de lei, iar părinții între 1.000 și 5.000 de lei. Deocamdată, proiectul este la stadiul de propunere, rămâne de văzut dacă va fi aprobat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 28 Iulie 2011
Stire din Social : În pat cu dușmanul!
Pagina a fost generata in 0.3911 secunde