Cum tratăm alergia copiilor la căldură

3568
Cum tratăm alergia copiilor la căldură - bebe-1311350652.jpg
Căldura ne deranjează pe toți, atât adulți, cât și copii. Deși pare, la prima vedere, că pentru copii dis-confortul este mult mai mic și ei su-feră destul de tare din cauza caniculei.

Primul semn este alergia de la căldură. Denumită în termeni medicali miliarie, aceasta apare frecvent la copiii mici, mai ales bebeluși și nou-născuți. Este o erupție roșie sau roz, care apare, de obicei, pe zonele corpului acoperite de haine. Tocmai de aceea, pe timp de vară, copiii nu trebuie îmbrăcați foarte gros, ci la fel ca și adulții, pentru a se simți confortabil. Dacă mânuțele și piciorușele copilului sunt reci, nu înseamnă că-i este frig și că trebuie îmbrăcat mai gros, ci că sângele este, în mare parte, îndreptat spre stomac, ajutând la digestie.

Pete pe cap, gât și umeri

Alergia la căldură se manifestă pe piele sub forma unor pete sau a unor mici ridicături. La bebeluși, erupția apare, de obicei, pe cap, gât și umeri. Zonele cu erupții pot să fie iritate de prezența hainelor și prin scărpinare și doar foarte rar apare o infecție cutanată secundară.

Nu e nevoie de medic

Alergia la căldura poate fi diagnosticată pe baza aspectului clinic și, în general, nu necesită îngrijire medicală. Dacă totuși nu dispare după trei-patru zile sau dacă se înrăutățește, apărând și febră, trebuie consultat medicul.

Fără creme iritante

De cele mai multe ori se vindecă singură. Însă pentru calmarea micuțului și a senzației de mâncărime este bine să fie îndepărtate sau măcar descheiate hainele în exces și să vă retrageți într-un loc răcoros. Este recomandată și răcirea zonelor afectate, folosind prosoape umede, reci sau chiar o baie cu apă călduță spre rece. Nu trebuie folosite prosoape pentru uscarea zonelor afectate, ci pielea trebuie lăsată să se usuce de la sine. Dacă pielea copilului este ușor iritabilă la atingere, la îndrumarea medicului, se poate folosi o loțiune pe bază de hidrocortizon. Nu utilizați alte creme, căci pot irita și mai tare pielea.

Atenție cât îi îmbrăcați

Pentru a evita apariția erupțiilor este bine să îmbrăcăm copilul cu cât mai puține haine în perioada verii și să îi menținem pielea uscată. De asemenea, ar trebui să păstrăm o temperatură de maximum 25 de grade Celsius în camera în care doarme. După dispariția erupției, copilul trebuie expus, treptat, la temperaturi ridicate, pentru ca pielea lui să se poată adapta corespunzător.


Pentru ameliorarea simptomelor de mâncărime sunt recomandate și băile cu plante medicinale, cum ar fi brusture, nalbă sau tătăneasă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 04 Iunie 2011
Stire din  : Cum prevenim rahitismul la copii
Pagina a fost generata in 1.0103 secunde