În cursul zilei de ieri, comisia de repartizare a fondului de stimulente, instituită la nivelul Direcției Județene a Finanțelor Publice Constanța, a finalizat listele de propuneri și le-a trimis la minister, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Emilian Marian, președintele Sindicatului Funcționarilor Publici din Finanțele Publice Constanța.
Acestea au fost întocmite pe baza propunerilor înaintate de șefii de subunități, care au fost obligați să țină cont de criteriilor stabilite la nivel central și să motiveze fiecare propunere.
Doar 777 dintre cei 860 de angajați ai instituției vor primi stimu-lentele aferente lunii august. 83 dintre ei (respectiv 10%) au fost tăiați de pe listă din diferite motive. Potrivit criteriilor, nu au dreptul la stimulente angajații care au avut sancțiuni disciplinare neradiate, cei cu absențe nemotivate, cei care nu și-au îndeplinit sarcinile de serviciu sau care au refuzat să lucreze peste program ori în zilele libere, la solicitarea șefilor.
"Comisia centrală, de la Ministerul de Finanțe, nu va interveni pe propunerile înaintate de DGFP Constanța. Este doar o chestiune de timp până când banii vor parcurge drumul din Trezorerie până la funcționari" - a afirmat Emilian Marian.
Fondul total alocat pentru DGFP Constanța, pentru luna august, este de 1.303.762 lei, ceea ce înseamnă că fiecare dintre cei 777 de lucrători va primi, în medie, 1.678 lei.
O altă veste bună este că, de la nivel de minister, a fost repartizat și fondul de stimulente pe luna septembrie. DGFP Constanța are alocată o sumă cu doar puțin mai mică decât cea pentru luna august. Urmează ca procedura de întocmire a listelor de propuneri să se reia.