Se iese iar la vot!

11.000 de fermierii, chemați să aleagă conducerea Camerei Agricole Județene

476
1
11.000 de fermierii, chemați să aleagă conducerea Camerei Agricole Județene - agriculturautilaje-1346945208.jpg
11.000 de fermieri din județul Constanța (atâția câți sunt în evidențele APIA) sunt chemați la vot, pe 7 octombrie, pentru a decide cine va face parte din conducerea Camerei Agricole Constanța. Încă nu au fost puse la punct chiar toate detaliile, însă deja s-a emis decizia de înființare a circumscripțiilor electorale zonale, 9 la număr, respectiv 70 de secții de votare în tot județul.


La sfârșitul lunii trecute a avut loc la Constanța, oarecum în mare taină, adunarea de constituire a Comitetului Județean de Inițiativă (CJI) pentru înființarea Camerei Agricole Județene. Acesta are 11 membri, însă doar 8 sunt reprezen-tanți ai asociațiilor profesionale din domeniul agriculturii. Mai exact, CJI Constanța este alcătuit din directorul executiv al Direcției Agricole, Boris Parpală, un reprezentant al Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV), Ionel Pârlea, și un reprezentant al Institu-ției Prefectului - Iulia Onișoru. Acestora li se adaugă, așa cum spuneam, și 8 asociații profesionale. Iată care sunt acestea, la Con-stanța: Asociația APIS Tomitana Dacica, Agrostar, Asociația Crescă-torilor de Taurine, Asociația Fermierilor din România - Filiala Constanța, Caprirom, Uniunea Națională a Patronatului din Agricultură - Filiala Constanța, Asociația Crescătorilor de Ovine Dobrogea și Asociația Producătorilor de Cereale și Plante Oleaginoase Constanța.

Președinte al Comitetului Județean de Inițiativă Constanța a fost ales Ionel Togan, vicepreședintele Asociației APIS Tomitana Dacica. Acesta a luat în primire, oficial, această funcție încă de pe 3 sep-tembrie, odată ce dispoziția a fost semnată de conducerea Comitetutui Național de Inițiativă.

Camera Agricolă,

25 de membri

Colegiul Județean al Camerei Agri-cole Constanța va avea 25 de mem-bri. Zece locuri vor fi ocupate de reprezentanții aleși/propuși în liste de către asociațiile profesionale din domeniul agriculturii din Constanța, iar câte două locuri, de reprezentanții aleși/produși de către patronatele din agricultură, sindicate din agricultură și cooperativele agricole. În plus, câte un loc va fi ocupat de câte un reprezentant al proprietarilor de pă-duri, a unităților de cercetare și în-vățământ în agricultură și a medicilor veterinari, iar câte trei de către repre-zentanți ai fermierilor care nu fac parte din asociații și ai fermierilor cu vârsta sub 35 de ani (în ambele cazuri cu condiția existenței, pentru fiecare în parte, a unei liste care să conțină cel puțin 25 de semnături ale fermierilor care le susțin candidatura).

Președintele, vicepreședintele și secretarul Camerei Agricole Con-stanța trebuie să fie fermieri, absol-venți cu studii superioare și cu o vechime de cel puțin zece ani în activitate.

Potrivit legii, fiecare alegător din cei aproximativ 11.000 de la nivelul județului Constanța are dreptul la un singur vot, pe care îl va putea da unui singur candidat. Așadar, chiar dacă un fermier desfășoară mai multe activități, nu are dreptul la mai multe voturi, cum nimeni nu are dreptul să candideze din partea mai multor organizații.


Comentează știrea

mihalache neamtu
7 septembrie 2012
rasova

eu ce functie am,sunt un crescator de oi si capre si sunt si primar in rasova ce faceti cu mine.vreau functie cat mai urgent altfel va fi vai de voi.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9255 secunde