12.000 de marinari români aduc jumătate de miliard de dolari în țară

2548
12.000 de marinari români aduc jumătate de miliard de dolari în țară - 475d1b99aa471076a1e3c2560adaf90a.jpg

Articole de la același autor

Sindicatul Liber al Navigatorilor este o organizație de excepție în mișcarea sindicală din România și, probabil, din lume. A supraviețuit - ar spune unii - miraculos dispariției flotei naționale. Nu este vorba, însă, de nicio minune. A fost o problemă de opțiune, de efort și de profesionalism: ori se dizolva, în anii 1999 - 2001, odată cu pierderea ultimelor nave și locuri de muncă, ori găsea căile de a-i ajuta pe cei circa 20.000 de marinari rămași pe drumuri. Ultimul deceniu, din cei 20 de ani de existență ai SLN, a fost perioada cea mai grea, dar și cea mai bogată în performanțe.

Caracterul unic, excepțional al acestui sindicat este dat, în primul rând, de faptul că locurile de muncă ale membrilor săi se află în străinătate, în special în flotele Uniunii Europene. În al doilea rând, este singura organizație profesională din România care s-a implicat în deschiderea piețelor de forță de muncă din alte țări pentru membrii săi. SLN a reușit să încheie contracte cu mari companii de shipping și organizații ale armatorilor, să obțină bună-voința unor sindicate europene pentru a permite accesul românilor pe navele lor și a deschis ușile multor ministere ale muncii.
În al treilea rând, SLN se manifestă ca un vârf de lance în promovarea legislației care apără drepturile și interesele navigatorilor. Propunerile sale legislative au avut susținerea Ministerului Transporturilor, Guvernului și Parlamentului României.
Nu în ultimul rând, SLN are o activitate excepțională pe plan internațional. Din anul 1991, este afiliat la Federația Internațională a Transportatorilor - ITF, cu sediul la Londra, și este unul dintre membrii săi cei mai activi. SLN și inspectoratul ITF din portul Constanța s-au remarcat în campaniile împotriva navelor sub pavilion de complezență, în apărarea drepturilor navigatorilor străini de pe navele care vizitează porturile românești, în recuperarea a zeci de milioane de dolari, reprezentând salarii restante.
În cadrul conferinței de presă organizate ieri - eveniment dedicat atât Zilei Marinei Române, cât și Anului Navigatorilor - Adrian Mihălcioiu, liderul SLN a punctat inițiativele și reușitele pe plan legislativ. Astfel, în urma modificărilor aduse cadrului normativ, nu doar companiile de crewing, ci și cele de navigație vor trebui să dețină polițe de asigurare pentru cazurile de neplată a echipajelor și pentru repatrierea lor.
SLN va avea partea sa de con-tribuție la proiectul Legii pavilionului internațional al României, inițiat de Liga Navală Română. "Proiectul urmărește atragerea de nave străine sub acest pavilion, nave care vor contribui cu venituri la bugetul țării noastre. Suntem interesați ca echipajele românești să se bucure de aceleași condiții fiscale întâlnite pe navele străine: impozit zero pe salarii, returnarea taxelor sociale către navigatori" - a declarat liderul SLN.
Până la finele anului 2010, va intra în vigoare Convenția Maritimă a Organizației Internaționale a Muncii, referitoare la condițiile de muncă și viață de la bordul navelor. SLN lucrează împreună cu alte instituții ale statului român la transpunerea acesteia în legislația internă.
Statutul personalului navigant se află pe masa de lucru a Parlamentului României. Sindicatul va prezenta propuneri de îmbunătățire a proiectului de act normativ, dar și a prevederilor Codului Comercial, care se referă la navigație și echipaje.
Mihălcioiu a declarat că SLN susține creșterea numărului de navigatori români și dezvoltarea învățământului marinăresc. "Deficitul de ofițeri este tot mai mare pe plan internațional, de aceea este nevoie de sprijin din partea statului român, pentru instituțiile care pregătesc tineri în această meserie. Profesia de ofițer de marină este printre puținele în care oferta de locuri de muncă este mai mare decât cererea" - a afirmat liderul de sindicat.
Potrivit SLN, personalul navigant din sectorul maritim se ridică la circa 35.000 de oameni. Numărul celor ce au obținut un contract de muncă pe mare a scăzut în ultimii ani, din cauza crizei economice. 14.397 de navigatori, dintre care 9.163 ofițeri și 5.234 nebrevetați au fost îmbarcați în 2008. În 2010, numărul lor a scăzut la 12.080, din care 8.050 ofițeri și 4.030 brevetați.
Liderul SLN a subliniat faptul că: "Navigatorii au o contribuție majoră la asigurarea necesarului de valută al țării. Potrivit estimărilor noastre, ei aduc peste jumătate de miliard de dolari, bani care sunt cheltuiți, investiți în România."
SLN a reamintit faptul că, la inițiativa ITF, se desfășoară o campanie mondială de strângere de semnături pentru a determina organizațiile internaționale, puterile lumii să acționeze împotriva celei mai mari amenințări cu care se confruntă navigatorii: pirateria. Cetățenii României sunt invitați să se alăture acestui demers al marinarilor și să semneze petiția de la adresa electronică: www.endpiracypetition.org. Până în prezent au fost strânse 500.000 de semnături.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3985 secunde