Asociația pentru Promovarea "Litoral" a anunțat că, pe perioada desfășurării summitului NATO de la București, programat a se desfășura la începutul lunii aprilie, vor fi deschise cinci unități de cazare clasificate la patru stele, șase unități de cazare clasificate la trei stele și o unitate de cazare clasificată la două stele.
Decizia hotelierilor de a deschide neoficial sezonul estival 2008 vine tocmai din dorința de a oferi bucureștenilor posibilitatea de a scăpa de aglomerația care se va crea pe durata summitului și de a petrece un mini-sejur pe litoral la prețuri promoționale.
Astfel, unitățile de două stele, noaptea de cazare de persoană într-o cameră dublă va costa între 110 lei și 220 de lei, în funcție de regimul de cazare.
În cazul unităților hoteliere de trei stele, prețurile pentru cazare într-o cameră single vor varia între 49 lei și 189 de lei și între 79 lei și 240 de lei pentru o cameră dublă. La fel ca și în cazul singurului hotel de două stele ce va fi deschis la începutul lunii aprilie, tarifele sunt stabilite în funcție de regimul de cazare.
Așa cum era de așteptat, cele mai mari tarife vor fi practicate la unitățile de cazare de patru stele, unde tarifele pe noapte vor fi stabilite între 104 lei și 315 lei, pentru o cameră single, și între 140 de lei și 505 lei de persoană, pentru o cameră dublă.
Potrivit declarațiilor făcute de președintele asociației, Corina Martin, pachetele propuse sunt valabile pentru perioada 2-6 aprilie și se vor valorifica prin agențiile de turism.