La "mitingul disperării și sărăciei"

2.000 de sindicaliști și pensionari constănțeni au strigat "Jos guvernul"

339
2 min citire
2.000 de sindicaliști și pensionari constănțeni au strigat
"Noi, sindicatele, n-am reușit să ne unim, dar guvernul ne-a determinat să fim, azi, împreună. Jos guvernul!" Cu aceste cuvinte a deschis Marin Neagu, vicepreședintele Uniunii Județene a Sindicatelor CNSLR-Frăția, mitingul de protest organizat ieri, pe platoul din fața Prefecturii Constanța, de filialele locale a patru mari confederații sindicale: BNS, Cartel Alfa, CNSLR-Frăția și CSDR.
Vreo 2.000 de oameni necăjiți, îngrijorați, supărați, disperați și revoltați s-au adunat sub ferestrele prefectului. Erau înarmați cu pancarte, bannere și drapele, cu fluiere, trompete și tobe.
Inscripțiile de pe bluzoane, veste și pancarte arătau că mulțimea protes-tatarilor cuprinde toate categoriile de lucrători și pensionari din județ. Erau reprezentate numeroase organizații: Sanitas, Sed Lex, RADET, Sindicatul Polițiștilor, Spitalul Municipal Medgidia, Daewoo-Mangalia, Sindicatul Preuniversitar, Sindicatul Gospodarul Cernavodă, Federația Națională a Sindicatelor Portuare, Primăria Năvodari, Oil Terminal, Sanatoriul Balnear Mangalia, Poșta, Sindicatul Arca, Sindicatul Pensionarilor Militari și așa mai departe.
Multe dintre mesajele protestatarilor erau postate în văzul tuturor, pe bannere: "Nu aruncați vina pe funcționarii publici pentru incompetența la vârf!", "Mai am un singur dor/ De Boc nu vreau să mor", "Condamnați la sărăcie" (sub imaginea unui prunc), "Să trăiți bine!" (deasupra a trei personaje: polițistul, medicul și pensionarul), "Jos guvernul!", "Dați-ne tichete de masă!", "Respectați contractele colective de muncă!".
La un semnal al lui Neagu, din difuzoare a răsunat îndemnul: "Deșteaptă-te române, din somnul cel de moarte". Imnul național îi "instiga" pe lefegii și pensionari: "Acum ori niciodată, clădește-ți altă soartă!"
La microfon s-au perindat liderii Nicolae Manea (Sanitas), Ion Caraignat (Cartel Alfa), Marin Florian (DMHI), Vasile Oțelea (BNS), Petre Costel (Federația Națională a Sindicatelor Portuare), Antoneta Dancu (Primăria Constanța), Vasilica Dobre (sindicatele din agricultură) și alții. Vorbitorii au acuzat Guvernul Boc și pe președintele Traian Băsescu pentru tăierea salariilor bugetarilor, a pensiilor și ajutoarelor sociale. S-a scandat "Jos guvernul", "Demisia!", "Hoții!", "Grevă generală!"
În același timp cu mitingul de la Constanța, au avut loc acțiuni de protest similare la Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu și Gorj.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0337 secunde