2009 - un an prost pentru agricultura constănțeană; 2010 – un an al speranțelor

229
Anul agricol 2008 - 2009 a fost din multe puncte de vedere dezamăgitor pentru fermierii constănțeni. Dacă anul trecut, județul a înregistrat recorduri la producția de cereale, în acest an, seceta a pus stăpânire pe județ, obținându-se recolte
de cel mult 1.000 - 1.500 kilograme de păioase pe hectar.
Semnalele din primăvara anului 2009, conform cărora exista un deficit de umiditate în sol și că o vară secetoasă ar compromite complet cul-turile de cereale nu au fost luate în seamă de autoritățile competente.
Astfel, dintr-o suprafață de 360.000 hectare amenajate cu sisteme de irigații în Constanța, doar 3.000 hectare au fost irigate efectiv, în 2009.
Prin urmare, producția nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor agricultorilor. Recolta totală de grâu a fost de aproape 290.000 tone, în acest an, la nivel județean (1.838 kilograme pe hectar), cu 60% mai mică față de 2008, când s-au obținut 780.000 tone de grâu.
Producția de floarea-soarelui a fost de 73.000 tone (sub o tonă pe hectar), producția de porumb - 187.000 tone (peste 2.000 kilograme pe hectar), iar rapița recoltată a totalizat peste 86.000 tone (aproximativ 1,5 tone pe hectar).
În plus, criza din acest an și rectificările bugetare au însemnat pentru fermierii din sectorul vegetal mai puține ajutoare financiare. Potrivit acestora, statul român a acordat doar ajutoarele pe suprafață aferente anului 2008, avansul de 70% al schemei pe suprafața pe 2009 și subvenția pe motorina folosită pentru lucrările agricole, de 1 leu pe litru.
Cu toate acestea, fermierii își pun mari speranțe pentru 2010. Toamna a fost blândă și ploioasă, timp optim pentru răsăritul grâului, orzului și rapiței. Ca o consecință, suprafața agricolă arată și însămânțată din septembrie, până în noiembrie 2009 a crescut cu 25%, comparativ cu perioada similară din 2008, la peste 272.000 hectare. Per total, suprafața cultivată cu grâu, orz, rapiță și alte culturi de toamnă acoperă peste 55% din totalul terenului agricol al județului, în 2009.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 19 Decembrie 2009
Stire din Economie : Tragedia navei Danny F II
Pagina a fost generata in 2.3565 secunde