261 de constructori navali de la "Daewoo – Mangalia" vor fi trimiși în șomaj pe 5 februarie 2010

418
1 min citire
Lucrătorii companiei mixte româno - sud coreene "Daewoo - Mangalia Heavy Industries" au sperat că așa numitul "plan managerial de urgență II", al cărui scop este reducerea cheltuielilor cu forța de muncă, va fi reconsiderat și că nu se va ajunge la concedieri. Până în urmă cu două zile, ei au crezut că administrația va găsi alte soluții și nu se va recurge la sacrificarea a sute de locuri de muncă.
Pe data de 2 noiembrie 2009, Sindicatul "Navalistul" a primit notificarea privind aplicarea măsurii de concediere colectivă. Aceasta cuprinde informații privind: numărul total și categoriile de salariați disponibilizați, motivele concedierii colective, criteriile avute în vedere, măsurile preconizate pentru a limita numărul concedierilor și altele.
Marin Florian, liderul sindicatului, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", că vor fi concediați 261 de lucrători indirect productivi. Aceștia vor primi un preaviz de 30 de zile, începând cu data de 3 ianuarie 2010, urmând ca, de pe 5 februarie, să intre în șomaj. Sindicatul așteaptă să primească lista celor ce vor fi disponibilizați și va analiza fiecare caz în parte, împreună cu avocații, a precizat liderul de sindicat. "Ne așteptam să se renunțe la această măsură pentru că, din informațiile noastre, compania a reușit să obțină finanțare pentru derularea lucrărilor, atât din Coreea, cât și de la Eximbank. Noi credem că măsura are cu totul alt scop decât cel declarat. Urmează negocierile colective. Teama oamenilor că își vor pierde locurile de muncă ar putea să-i determine să nu mai solicite salarii mai mari. Aceasta pare să fie adevărata miză. Constatăm, de asemenea, că măsura concedierii colective este discriminatorie: sunt vizați doar lucrătorii români, nu și cei 35 - 40 de angajați sud-coreeni."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0307 secunde