Din cauza deșertificării

Concurs 3.373 de hectare din Constanța vor fi împădurite

599

Articole de la același autor

Ieri, la sediul Bibliotecii Județene Constanța, Consiliul Județean Constanța și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MADR) au organizat un simpozion având ca principală temă de discuții "Dobrogea în contextul deșertificării". Lucrările au vizat două aspecte, respectiv recrearea perdelelor forestiere pe raza județelor Constanța și Tulcea și refacerea sistemului de irigații.
Potrivit experților invitați cu această ocazie, necesitatea înființării perdelelor forestiere și creșterii suprafețelor împădurite, vine ca urmare a procesului avansat de deșertificare din Dobrogea în condițiile în care doar 5% din suprafața agricolă constănțeană este acoperită de păduri, cu 21% sub media națională.
Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu a declarat că s-a discutat cu primarii fiecărei localități constănțene pentru identificarea terenurilor pe care s-ar putea efectua lucrări de împădurire, indiferent dacă acestea sunt de pe domeniul public sau privat. De asemenea, el a precizat că în cazul în care terenul pe care se vor efectua lucrările de împădurire vor face parte din domeniul privat, proprietarii fie vor fi despăgubiți, fie li se va plăti o rentă de la stat.
Mai mult decât atât, prezent și el la întâlnire, Gheorghe Albu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii, a declarat că la nivelul ministerului s-a inițiat o hotărâre de guvern prin care să poată fi înființate perdele forestiere în Dobrogea,act normativ care a fost avizat deja de toate ministerele implicate, el urmând
a fi supus spre validare în cel mai scurt timp în ședința de Guvern și apoi publicat în Monitorul Oficial. Potrivit proiectului de împădurire, sunt programate 3.373 de hectare pentru înființarea perdelelor forestiere. "Principalul motiv pentru care suprafața destinată împăduririlor este atât de mică este acela că nu toate primăriile localităților din Constanța au depus planurile cadastrale. Printre cele care nu au depus și automat nu vor fi incluse în proiect sunt primăriile Cernavodă, Crucea, Cuza Vodă, Dumbrăveni, Eforie, Istiria, Lumina și Pantelimon. De asemenea, 13 comune au trimis planurile cadastrale incomplete, în sensul că nu erau trecute toate terenurile agricole", a declarat Gheorghe Albu.
Un alt aspect avut în vedere de participanți a fost sprijinul pe care îl acordă statul la împădurirea suprafețelor agricole. Astfel, potrivit informațiilor oferite de către Ciprian Pahonțu, director general în cadrul MADR, prima de împădurire se acordă beneficiarilor privați pentru înființarea de plantații noi, cât și pentru lucrările de întreținere pe o perioadă de maximum cinci ani și reprezintă maximum 70% din totalul cheltuielilor eligibile. De asemenea, acestora li se mai acordă și o primă compensatorie pentru veniturile care se pierd în urma împăduririi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0757 secunde