92% dintre contribuabilii constănțeni au depus declarația unică

389
În județul Constanța, un număr de 20.206 contribuabili înregistrați ca plătitori de impozit pe veniturile din salarii și contribuții sociale au obligația depunerii declarației unice (formularul 112). Până la termenul limită (25 februarie 2011, ora 20), 92% dintre ei au depus-o, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Emil Mihăilescu, directorul coordonator adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța. Procentul ar putea să crească în următoarele zile, întrucât nu au fost luate în calcul circa 1.000 de declarații care au fost depuse cu erori. Contribuabilii respectivi au un răgaz de trei zile să refacă declarațiile și să le depună.
"Sistemul declarației unice se dove-dește a fi un succes. Față de 2010, când se depuneau mai multe declarații, la mai multe instituții, gradul de conformare a crescut de la 80% la 92%" - a afirmat Mihăilescu.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că, la nivel național, au fost depuse 434.924 de declarații D112, reprezentând circa 93% din totalul declarațiilor de depus.
Potrivit legii, nedepunerea sau depunerea cu întârziere a formu-larului 112 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de 500 - 1.000 lei pentru persoane fizice, respectiv 1.000 - 5.000 lei pentru persoane juridice. În situația în care angajatorul nu depune în mod repetat declarația lunară, acesta va fi declarat inactiv, cu consecințele legale ce decurg de aici.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 28 Februarie 2011
Stire din Economie : Supermarket-uri românești
Pagina a fost generata in 1.4767 secunde