Abandonat în Anglia - peripețiile unui navigator român

E cam inforita treaba, ce aveau cu el cand toti is luau salariile si stateau la bord, el cand a plecat a primit 1 contract de angajare ,nu la citit? fiin la 62 ani a pus botul sa plece repede, k deja trebuia sa fie la pensie, cam umflata povestea, nu avea 50 de lire sa isi ya bile din londra,chiar asa, orice om care pleca are o rezerva de bani, se vede k se face ,se da victima

Nu am știut de existența acestui articol. Acum l-am găsit întâmplător. Da am fost sunat de Maire Levenson, care vorbea o engleză exemplară, cu o voce foarte plăcută. Mă pescuise de pe Crewell, un site online de recrutare personal navigant. Plecarea a fost urgentă. Nu am avut timp să ajung la furnizorul de telefonie mobilă să fac cerere de modificare a abonamentului cu unul cu roaming, oricum ar fi fost cu luna următoare. Am avut probleme și cu imprimanta și chiar avut nevoie de ea pentru corespondență și perfectarea contractului. Am citit contractul și era ok. Pentru 10 săptămâni, cu posibilitatea prelungirii. Primele 6 săptămâni, cu primul șef mecanic au fost ok. Familiarizarea a fost formală, dacă ceream lămuriri îmi spuneau: Easy, easy, step by step, day by day. Odată cu noul șef mecanic au venit și ceva piese și materiale și PPE, dar eu nu am apucat combinezonul și ghetele care mi se cuveneau. Ceilalți însă aveau mai multe la schimb. Când i-am spus secundului m-a trimis să caut în sacii cu vechituri, moștenire de la înaintași. Păi sunt purtați, i-am zis. Mi-a replicat că atunci când îmi cumpăr noi, nu-i probez și nu i-au probat și alții? I-am spus că la o probă îi țin în picioare câteva zeci de secunde, nu 12 ore zi de zi, de mi se albise pielea de pe tălpi de la transpirație. Programul meu de muncă a fost de la 07:00 la 19:00. Am plecat de acasă cu câțiva euro, dar seara, în acel orășel, nu aveam unde să-i schimb. Nici un coleg, nici comandantul nu au binevoit să mă împrumute cu 20 Lire, nici măcar cu 10. Am cerut suma maximă de cash advance-200 Lire, pe care i-am primit după câteva zile. Dar seara nu aveam de unde să-mi cumpăr o cartelă pre-pay. I-am rugat pe 3-ul mecanic și pe motoristul care făceau cartul de noapte să-mi cumpere ei, pentru că ieșeau zilnic. Mi-au spus amuzați că ei merg la bere nu după cartele. Sora mea, îngrijorată, nu știa cum am ajuns la navă, a luat legătura cu Maire. Așa am ajuns să fiu invitat, cu o amabilitate oarecum exagerată, de către comandantul navei, să iau loc în fotoliul din cabina lui și să vorbesc de la la telefonul de birou. Cu această ocazie sora mi-a spus că primisem o invitație la poliția din Tulcea și că ne prezentarea la data menționată se sancționează cu amendă. Era vorba despre o plângere pe care o făcusem împotriva unor copii romi care îmi rupseseră de două ori sita de la geam. Cu acea ocazie am primit de la comandant o parolă și prin intermediul unei aplicații aveam acces la internet. Netul sau aplicația erau atât de slabe încât mergeam și de două ori pe seară să-mi schimbe parola. Oricum mesajele ajungeau după câteva zile de carantină. După 3 zile într-un port din Olanda, unde s-a montat o instalați Ampelmann cu menținerea capătului pasarelei de acces la punct fix pentru transferul tehnicienilor pe puntea turnului eolienei. Înainte de a începe activitatea, nava a fost supusă unei inspecții. Surveyorul i-a spus primului șef mecanic, de trei ori chiar, că îl admiră și că nu-și dă seama cum de reușește să mențină nava în stare de funcționare. Scoteam din santină uleiul scurs de la MP-le, de sub G-axuri cu aspiratorul. Cu alt aspirator strângeam calamina de pe paioluri, pentru că tronsonul de evacuare a gazelor arse era spart de la un MP și de la caldarină. Instalația de AC avea scăpări de freon. Eu am găsit o fisură, dar s-a dovedit că nu a fost singura. Ancora, a cărui vinci era la o distanță de 3 m de capul meu, începea să fie virată în fiecare dimineață la ora 5. Alarmele din sala mașinilor erau dese și stresante. Majoritatea la sistemul de DP-out of range (Poziționare Dinamică). Nici un membru de echipaj nu absolvise vreun curs de DP. După ce capătul pasarelei a lovit de câteva ori turnul eolienei, suferind unele avarii, persoanele responsabile au decis să nu se mai folosească acea instalație a cărei chirie nu era de neglijat. Comandantul se străduia să-l învinuiască pe operatorul instalației, dar noi știam adevărul. Astfel s-a găsit o soluție forțată, tehnicienii erau transferați de la navă pe șalupe, care-i transportau la eolienele respective. Erau înhămați pe rând cu harnașament care era asigurat în cârligul macaralei de 52 tone de la bord. Doi membri de echipaj îi asistau. Se pierdea mult timp, și lucrările erau mult întârziate față de grafic. Toaletele erau de tipul cu vacuum și de câteva ori pe săptămână aveam de desfundat, datorită neglijenței și a faptului că nu toate persoanele erau familiarizate cu acest tip. Noul șef mecanic i-a cerut comandantului să-l amendeze cu 5000 euro pe cel căruia i s-a înfundat ultima dată wc-ul, ca să dea un exemplu. Afară, ziua erau 17 grade C, nu era nevoie să-l mai răcim cu instalația de aer condiționat. Când l-am întrebat pe șef mi-a spus că așa vrea el să le înghețe ouăle tehnicienilor, supărat pe ei pentru că închideau gurile de refulare aer, pe care el le deschidea în fiecare dimineață cu mult năduf. Păi le închideau pentru că le era frig. Atmosfera era foarte tensionată, rece și la propriu și la figurat. 3-ul care era cu mine pe zi, un tânăr din Ismail, nu pleca la masă (mergeam pe rând), decât dacă-i spuneam că șeful și comandantul au mâncat și nu mai sunt în sala de mese. Nu știu ce poziție avea printre tehnicienii a căror firmă închiriase nava, dar la întrebarea lui i-am răspuns că nava are o vârstă, că apar mereu probleme, dar proprietarii au decis să nu mai investească decât strictul necesar pentru a o menține în exploatare, alarmele se auzeau pe tot parcursul zilei, dar că la inspecție s-a constatat că poate fi exploatată în condiții de siguranță. Comandantul a aflat și mi-a interzis să mai vorbesc cu chiriașii. Doar salut și bună ziua. Într-una din zile, la masă, cineva dintre e a spus o glumă, la care eu am bătut din palme de câteva ori. A aflat comandantul și mi-a interzis să mai bat din palme oriunde pe vaporul lui. L-am întrebat dacă asta ca și vorbitul cu tehnicienii ține de politica companiei și mi-a spus că este doar ordinul lui. A modificat și orarul de servit mesele în așa fel încât timpul în care ne intersectam cu clienții să fie cât mai scurt. Ce au avut cu mine, nu știu, dar s-a întâmplat să-i aud spunând cu dușmănie: Curva romano. Le-am spus că în limba română, curvă înseamnă prostituată. Ei au spus că în limba lor nu înseamnă ceva anume, ceva asemănător cu fuck-ul din filmele americane. Tot ceea ce îi nemulțumea primea eticheta: Pompa curva, alarm curva, boiler curva, toilet curva, etc. Am așteptat barja să ne aducă motorină și pentru că se făcuse târziu șeful m-a trimis la culcare, urmând să fiu trezit atunci când va sosi. Când a venit bunkerul au fost drăguți și nu m-au anunțat, să nu-mi strice somnul. Când l-am întrebat pe șef ce facem cu cei 30 M cubi de motorină, care sunt în plus în tancuri față de stocul din documente, parcă turbase, zbierând: „This is my business!!!”, și a alergat la comandant să se plângă de faptul că nu poate lucra cu mine. A reacționat asemănător și când l-am rugat să-mi dea parola de acces la folderul cu evidențele de la compartimentul mașină. Într-o zi mi-a dat să țin o găleată, să scoatem uleiul dintr-un compresor frigorific. L-am atenționat că sunt 7,5 bari în carter. După ce s-a scurs cam 1 litru de ulei, a deschis brusc robinetul, iar uleiul din găleată m-a împroșcat de sus până jos. A închis robinetul și a plecat. M-am șters oarecum, am deschis cu atenție robinetul și am lăsat uleiul să se scurgă ușor, după care am făcut curat de jur împrejur. S-a reîntors și mi-a spus să țin iar găleata. A repetat gluma dar de data asta m-am retras la timp făcând iute un pas înapoi, după care a început să râdă. Mi-a întărit convingerea că e o persoană iresponsabilă. Uleiul avea dizolvat în el freon.