Absolvenții cursurilor START se axează pe francize și servicii

402
Prima etapă a programului START s-a încheiat ieri, la Constanța, în prezența oficialilor Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor IMM-urilor (AIPPIMM). Interesul pentru START a fost extrem de ridicat, 810 tineri aplicând
pentru participarea la cursurile din prima etapă. La final, au fost acceptați 120.

"Anul trecut, rezultatele au fost slabe. Foarte mulți au venit la cursuri, dar prea puțini au depus apoi planuri de afaceri, în etapa a doua. Am avut doar 17 planuri, la nivelul întregii țări. În acest an, am mărit alocația financiară nerambursabilă, la 60.000 lei, am făcut o convenție cu CEC Bank, pentru creditare în condiții avantajoase, așa că sperăm ca în noiembrie, când vom încheia programul, să avem mult mai multe «prime afaceri» stabile", a spus Dumitru Nancu, vicepreședintele AIPPIMM.
Principalul plus al START-ului este eliminarea din schemă a principiului decontării – antre-prenorii cumpără ceva cu fonduri proprii, după care sumele sunt decontate, pe baza facturilor. În acest an, beneficiarii trebuie să aducă o contribuție proprie de numai 10%, pe care o virează într-un cont de tranzit, creat de CEC Bank, în care mai ajung alocația financiară nerambursabilă și creditul contractat (dacă se alege această variantă). Din acest cont vor fi făcute toate plățile.
În cea de-a doua etapă a programului, care începe pe 3 august, se pot înscrie însă și cei care nu au participat la cursurile de dezvoltare antreprenorială din etapa I. Mai mult, pot accesa fonduri și start-up-urile cu o vechime mai mică de 24 de luni.
"La calcularea punctajului, cei care au participat la cursuri au 25 de puncte în plus. De asemenea, sunt «motivați» de faptul că dacă nu depun planuri de afaceri vor trebui să plătească 1.000 lei, reprezentând contravaloarea cursurilor la care au participat", a explicat Cristian Haiduc, președintele AIPPIMM.
În total, reprezentanții agenției estimează că 70% dintre beneficiari vor fi tineri aflați la prima afacere, restul de 30% fiind reprezentat de start-up-uri.
"Este singurul program care sprijină afacerile tinere, în condițiile în care băncile se feresc să finanțeze o companie aflată la început de drum, mai ales în condițiile actuale de criză. Avem și un protocol, cu FNGCIMM, prin care se garantează 80% din proiect, plus o perioadă de grație de doi ani și contracte de finanțare pe termen mediu, de cinci ani. Din cei 30 de tineri care au participat la cursurile de la Constanța, cei mai mulți vor să înceapă o afacere în domeniul serviciilor. Alții vor să cumpere o franciză și câțiva vor să intre chiar în producție", a spus Dumitru Nancu.

Absolvenții pleacă la "pescuit" bani
Absolvenții cursurilor EMPRETEC, din prima etapă a START, s-au declarat optimiști, în ciuda recesiunii care mătură afacerile mici și a faptului că vor plăti taxe către un guvern care a "ucis" 100.000 de business-uri prin introducerea impozitului minim.
"A fost un curs puternic, bazat pe situații reale. Am învățat că trebuie să facem ceva, nu să îi așteptăm pe alții. A fost ceva complet diferit", a spus Simona Florescu. "În cele nouă zile de curs am fost învățați să pescuim. Acum suntem gata să ne alegem singuri undița", a explicat Daniel Nistorescu, un tânăr care vrea să înceapă un business online de personalizare a obiectelor.

Cum se dau banii
În cadrul START există două scheme de sprijin - cu sau fără credit bancar.
În primul caz, solicitanții vor primi o alocație financiară nerambursabilă în valoare de 49% din totalul cheltuielilor eligibile (maximum 60.000 lei/beneficiar). Restul de 51% va fi completat cu un credit bancar (41%, maximum 50.000 lei/beneficiar) și cu o contribuție proprie de 10%. Fără credit bancar, tinerii trebuie să contribuie cu 51% din valoarea totală a proiectului.
Din cei 810 tineri care s-au înscris la START, 177 au fost numai din Constanța. Bugetul alocat în 2009 de către minister este de 5 milioane lei, bani care vor fi folosiți, în cea mai mare parte, în etapa a II-a a programului - finanțarea celor mai bune planuri de afaceri depuse de cursanți.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8395 secunde