Accidentele maritime vor fi secretizate

360
Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere publică proiectul Hotărârii de guvern privind efectuarea investigațiilor privind siguranța în cazul accidentelor din sectorul de transport maritim. Actul normativ este adaptat la cerințele Organizației Maritime Internaționale și Uniunii Europene, în acest domeniu.
Una dintre noutăți este aceea că structura specializată privind siguranța, desemnată să facă investi-gația, este obligată să ia în considerare dispozițiile relevante ale "Liniilor directoare ale IMO privind tratamentul echitabil al navigatorilor", în cazul unui accident maritim petrecut în apele teritoriale și apele interioare ale României.
Interesant este capitolul privind sancțiunile. Spre exemplu, neres-pectarea prevederilor referitoare la caracterul confidențial al datelor investigației se sancționează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei.
Spre exemplu, dacă un membru al structurii specializate divulgă numele vreunei persoane implicate în accident, va fi considerat contravenient și amendat. Astfel, presa nu va putea avea acces decât la analizele tehnice independente ale unei investigații în curs sau, cu alte cuvinte, nu va avea acces la nicio informație. Dacă va fi adoptată în această formă, hotărârea de guvern va secretiza, practic, investigațiile privind accidentele navale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.7682 secunde