Acordul cu FMI s-a blocat la masa negocierilor din CES

Sediile marilor confederații sindicale au devenit cartiere generale de război. Ieri dimineață, generalii - lideri de sindicat s-au adunat în jurul planurilor de luptă. Evaluau ce s-a făcut până în prezent, treceau în revistă forțele și mijloacele. Strategia și tactica erau discutate până la ultimul amănunt.

Pe două fronturi

Bătălia se dă pe două fronturi. În stradă, proteste. Mai întâi, pichetarea guvernului și președinției. Apoi, pe 19 mai, mitingul din Piața Victoriei. De la 10.000 de persoane inițial, s-a ajuns la 60.000. Vor veni și minierii la București.

Cel de-al doilea front este la masa verde a negocierilor, la reuniunea extraordinară a Consiliului Economic și Social, de la ora 13. Subiectul în discuție: măsurile de austeritate care vor fi incluse în acordul cu FMI.

Am reușit să-l contactez pe Bogdan Hossu, liderul confederației Cartel Alfa. Înainte de a intra la discuții, l-am întrebat: "Cu ce platformă se prezintă sindicatele la negocieri?" "Problemele de fond sunt legate de reducerea salariilor bugetarilor și a pensiilor, de impozitarea tichetelor și de reducerile de salarii la companiile de stat" - a răspuns liderul sindical.

Da, a recunoscut că discuțiile vor fi dificile, întrucât există diferențe între ceea ce propune guvernul și ceea ce susțin sindicatele și patronatele. Toate părțile vor același lucru: încheierea acordului cu FMI. Iar aceasta presupune angajarea întregii societăți românești în atingerea țintei de deficit bugetar de 6,8%. Doar mijloacele propuse de fiecare parte diferă.

Dacă ar fi să se întocmească o ierarhie a compatibilității dintre pozițiile celor trei parteneri sociali, patronatele se situează între guvern și sindicate.

Ultima soluție: "Jos guvernul!"

L-am întrebat pe Hossu, ce șanse sunt ca pozițiile să se armonizeze. "Toate părțile trebuie să-și asume răspunderea pentru că suntem într-o situație real-mente dificilă. Acum, orgoliile nu au sens. Trebuie să se treacă peste orgolii și interese de grup și găsită o soluție general acceptată. Din păcate, guvernul nu are capacitatea de a-și asuma răspunderea politică pentru a duce măsurile la îndeplinire, lucru care se vede din rezultatele pe un an și jumătate. De aceea, trebuie făcute schimbări inclusiv în structura guvernului, pentru a se aplica viitorul acord. Dacă nu se va ajunge la consens, singura soluție care mai rămâne este: jos guvernul! Nu ne bucură așa ceva. Știți cum se spune: schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor!" - a declarat Hossu.

Mi-am exprimat curiozitatea: "De-ar fi să se întâmple așa, cu cine poate fi schimbat actualul guvern, pe cine să punem în loc?"

"Aici e marea problemă" - a spus liderul de sindicat. "Subscriu la ideea că asta e una din marile probleme ale României". Care ar fi modalitatea de schimbare? "Acțiunile de stradă, forma democratică în care ne exprimăm nemulțumirile. Cu cât clasa politică va răspunde mai greu la solicitările societății civile, inclusiv ale sindicatelor, cu atât criza se va acutiza și costurile vor crește. Lipsa asumării responsabilității politice de către guvern a dus la aceste consecințe. Numai o schimbare politică poate rezolva această problemă."

Tocat mărunt

Așa cum era previzibil, nu s-a ajuns la consens în Consiliul Economic și Social. Fiecare parte a ținut-o pe-a ei. Rând pe rând au picat propunerile guvernului, patronatelor și sindicatelor. Singura propunere care a trecut a fost cea a lui Hossu, adoptată cu voturile patronatelor și sindicatelor, anume: amânarea cu o săptămână a deciziei CES, timp în care comisiile Ministerului Finanțelor Publice să analizeze propunerile sindicatelor și patronatelor, să facă estimări.

Între timp, continuă acțiunile de protest, care vor culmina cu mitingul mamut din 19 mai. Guvernul Boc este supus unei presiuni fără precedent. Îl încolțesc criza, FMI, președintele Traian Băsescu, care l-a dat pe mâna patronatelor și sindicatelor, spunându-i: "Descurcă-te!" Îl încolțesc partenerii sociali, partidele politice și propriii parlamentari. Îl toacă presa mărunt, ca pe mărar, iar strada, alegătorii, opinia publică…, ce să mai zic!?