În perioada 2008 – 2009

Acvacultura și pescuitul din România primesc 49 milioane euro

470
1 min citire
Prima etapă a depunerii proiectelor de investiții în cadrul Programul Operațional pentru Pescuit (POP) va începe pe 11 august, potrivit declarațiilor ministrului Agriculturii, Dacian Cioloș, citat de NewsIn.
Ieri, la Neptun, au fost lansate primele patru măsuri din POP, privind investițiile productive în acvacultură, prelucrarea și comercializarea produselor pescărești, investiții la bordul navelor de pescuit și compensări socioeconomice acordate pescarilor.
Pentru următoarele 18 luni, bugetul alocat celor șapte măsuri ale POP este de 49 milioane euroDacian Cioloș a mai spus că piscicultorii se vor putea folosi, de la jumătatea lunii august, și de facilitățile programului Fermierul, care combinate cu POP vor oferi un ajutor important pentru dezvoltarea sectorului piscicol.
În plus, autoritățile vor să tripleze consumul de pește în România, țara noastră aflându-se acum pe penultimul loc în Europa, din acest punct de vedere. Astfel, un român consumă în medie 5,5 kilograme de pește pe an, media comunitară fiind de 20 kilograme/an.
Proiectele pentru dezvoltarea acvaculturii pot beneficia de o cofinanțare de 60%, măsura urmând să crească producția din domeniu cu până la 80%, în 2013, precum și profitul agenților economici, cu până la 50%.
Până în 2013, prin POP vor putea fi accesate fonduri de 307 milioane euro, din care 230 milioane euro de la UE și 77 de la bugetul de stat.
Cele cinci axe ale programului sunt "Măsuri de adaptare a flotei de pescuit comunitare" (13 milioane euro), "Acvacultura, pescuitul în apele interioare, procesarea și marketingul produselor obținute din pescuit" (140 milioane euro), "Măsuri de interes comun" (40 milioane euro), "Dezvoltarea durabilă a fondurilor pescărești" (100 milioane euro) și "Asistență tehnică" (40 milioane euro).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0273 secunde