Agenția de turism din România care și-a cerut insolvența a rămas fără licență. LISTA structurilor autorizate

322
Agenția de turism din România care și-a cerut insolvența a rămas fără licență. LISTA structurilor autorizate - 62368239-1690301957.jpg
Inspectorii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului au amendat agenția de turism Kusadasi cu 20.000 lei și, complementar, i-au retras licența, după ce un control a relevat că ar fi comercializat pachete de servicii de călătorie a căror valoare totală depășește suma asigurată prin instrumentele de garantare. 

“Agenția de turism organizatoare Kusadasi a fost sancționată contravențional cu amendă și, complementar, cu retragerea Licenței nr. 52/29.10.2018, în urma acțiunii de control desfășurate de inspectorii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. În urma verificărilor, a fost constatată încălcarea prevederilor art. 18, alin (1), din cadrul OG nr. 2/2018, respectiv comercializarea unor pachete de servicii de călătorie a căror valoare totală depășește suma asigurată prin instrumentele de garantare. Măsurile de remediere dispuse pentru agenția de turism Kusadasi se referă, în primul rând, la onorarea tuturor obligațiilor asumate prin contractele încheiate cu turiștii până la data încheierii procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, respectiv 24 iulie a.c. Începând cu această dată, este interzisă încheierea unor noi contracte”, anunță ministerul. Reprezentanții Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului spun că amenda aplicată a fost de 20.000 lei, informează News.ro

Sancțiunile aplicate pot fi contestate în instanță de către operatorul economic în termen de 15 zile. 


“Amintim că societatea comercială menționată a depus, la data de 14 iulie a.c., o cerere de deschidere a procedurii generale a insolvenței, cu posibilitate de reorganizare a activității. Agenția de turism Kusadasi beneficiază de instrumente de garantare în valoare de 300.000 euro, respectiv 100.000 euro la asiguratorul Omniasig și 200.000 euro la Eurolife FFH, care pot fi accesate după declararea, în instanță, a insolvenței”, mai arată ministerul.

Lista structurilor autorizate poate fi consultată aici.

Una dintre cele mai cunoscute agenții de turism, datorită destinațiilor preferate de români, Kusadasi SRL, și-a cerut insolvența, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 26 iulie.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.2579 secunde