Agricultorii constănţeni invocă Divinitatea. „Până acum ne-am rugat să plouă, acum să mai stea!”

715
3 min citire
Agricultorii constănţeni invocă Divinitatea. „Până acum ne-am rugat să plouă, acum să mai stea!” - 1-1759843147.jpg
Constanţa se pregăteşte să dea piept cu Ciclonul Barbara, cel care, zilele trecute, a făcut ravagii în Bulgaria. Autorităţile au emis cod roşu de vreme rea, toată lumea şi-a luat măsurile necesare, iar agricultorii spun că rezerva de apă care se creează în această perioadă va fi benefică pentru recoltele de anul viitor. Totul e să nu fie victime sau pagube majore după viitură.
După seceta profundă care a afectat serios recolta din acest an, toamna lui 2025 aduce cu sine ploi şi vijelii. Ciclonul Barbara va izbi în forţă litoralul românesc al Mării Negre, populaţiei i s-a recomandat să stea cuminte „la cutie”, însă sunt şi sectoare în care căderile de apă sunt binevenite.
„Dacă până acum ne-am rugat să plouă, de data aceasta ne rugăm să nu fie torenţială şi să mai stea! Rezerva de apă în sol se va reface, iar acest lucru va fi favorabil culturilor.
În ceea ce priveşte ciclonul anunţat, noi am făcut tot ceea ce putea ţine de noi. Am izolat magaziile, am întrerupt curentul electric la siloz, am sporit paza şi în spatele staţiunii, şi în faţă, la poartă”, a declarat, pentru ziarul „Cuget Liber”, directorul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Valu lui Traian (SCDA), dr. ing. cercetător principal gr. I Ion Bulică.
Pregătiri temeinice, pentru evitarea evenimentelor neplăcute, s-au făcut şi la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (ICDCOC) Palas.
Am luat toate măsurile necesare, animalele au intrat în spaţiile interioare, saivanele sunt acoperite", a explicat directorul general al institutului, dr. ing. Răducu Radu.
Investiţii necesare la Herghelia Mangalia
Una dintre unităţile constănţene care au fost extrem de afectate de furtunile din toamna anului trecut este Herghelia Mangalia. În septembrie 2024, a fost jale mare la herghelia din sudul litoralului: clădiri inundate, acoperişuri smulse, tone de cereale compromise, competiţii anulate, pagube de sute de mii de lei.
De data aceasta, noul şef al Hergheliei Mangalia, dr. Raul Tuşer, spune că s-au luat măsurile cuvenite, dar investiţiile - şi nu cârpeli, ci unele de anvergură - sunt mai mult decât necesare.
„Vremea rea nu ne ia prin surprindere. Am sigilat uşile magaziilor, am pus la poziţie sacii cu nisip. În privinţa furajeriei, aceasta va fi inundată doar dacă se va crea viitură. Şi la grajdul de armăsari - pepinieră, situat în zonă vulnerabilă, am sigilat uşile.
De asemenea, acolo unde s-a putut, am curăţat cu tractorul marginile drumurilor, acolo unde se adunau aluviuni.
Caii au mâncare înăuntru, în grajduri, nu mai trebuie să fie scoşi afară. De altfel, aceste grajduri nu sunt în pericol de inundaţii, pentru că sunt amplasate mai în deal. Sperăm totuşi ca vremea să nu fie atât de rea şi să trecem cu bine peste acest moment.
Şi personalul este pregătit să acţioneze cu saci de nisip la nevoie. Una peste alta, unitatea are nevoie de investiţii consistente, nu de cârpeli. Activele s-au uzat de-a lungul timpului, este firesc. Vrem să achiziţionăm utilaje noi, mai sunt şi alte obiective pe care le avem pe listă, dar am prins un moment mai delicat, sunt schimbări peste tot. Când lucrurile vor reveni la normalitate, când apele se vor limpezi şi vom avea şi banii necesari, vom trece la nivelul următor şi cred că va fi bine”, a precizat dr. Raul Tuşer. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0327 secunde